In aceasta saptamana au loc finalele Cupei Romaniei la box feminin
Startul sportivelor de la CSM Armatura Zalau a fost unul foarte bun, asa dupa cum ne-a declarat antrenorul lotului, Ioan Popa, ieri, intr-o convorbire telefonica de la Mangalia, locul de desfasurare a intrecerilor. Dupa efectuarea cantarului oficial si tragerea la sorti,care au avut loc marti, o parte din sportive au si incrucisat manusile cu primele adversare. La ora convorbirii noastre felefonice de ieri, toate cele 7 pugiliste din Zalau aveau deja asigurate medalii, stralucirea lor urmand a fi stabilita dupa meciurile de ieri, urmate de finalele de azi, pentru junioare si tineret, si de vineri-la senioare. Din declaratiile antrenorului Popa am inteles ca editia din acest an este destul de saraca numeric (31 la junioare, 19 la tineret si doar 24 la senioare), determinate de criza economico-financiara care afecteaza si miscarea sportiva. Dar, preciza Popa, chiar daca numeric participarea este destul de saraca, au venit la finala Cupei Romaniei tot ce are mai valoros pugilatul feminin din Romania.
Situatia celor 7 sportive din Zalau la editia 2009:
Junioare: 46 kg. – Roxana Lazar – ieri a boxat pentru finala, faza in care a intalnit-o pe campioana nationala din 2008, Anca Giugea-Armata Craiova. Meci dificil dar nu imposibil de depasit; 80 kg. Florina Abrudan – in finala cu Larisa Roman – LPS Baia Mare-campioana nationala in 2009. Florina avea deja asigurat argintul si ieri spera la prima treapta a podiumului.
Tineret: 64 kg. – Mihaela Pausan, a pierdut semifinala (marti) cu Roxana Garomfil-CSM Turnu Severin. De subliniat ca partida s-a incheiat la egalitate, 3-3, in ring, dar arbitrii judecatori au preferat-o pe mehedinteanca in acordarea verdictului final. Si, inca o remarca, sportiva noastra, fosta campioana la categoria 70 kg, a avut handicapul adaptarii la noua categorie, mai usoara, unde viteza executiilor este mai mare; 75 kg. – Ioana Stevar -va boxa in semifinala cu Anca Vlad-CSM Craiova, dubla campioana nationala si cu medalie de bronz la CE de tineret. Asa cum recunostea si Popa, craioveanca este de certa valoare si o victorie a zalauancei ar fi o frumoasa surpriza.
Senioare: 54 kg. – Nagy Edith, multipla medaliata nationala, cea mai veche componenta a lotului din Zalau (de 7 ani practica boxul), ieri a intalnit in semifinala pe Alina Dobre-Rapid Bucuresti. Cred ca Edith poate lua aurul, declara Popa; 60 kg. – Elekes Kinga – umeaza sa intalneasca in semifinale pe Ana Maria Turc, din Bistrita. Si Kinga este multipla medaliata nationala in cei 7 ani de performanta si antrenorul Popa era increzator ca eleva lui poate ajunge in finala; 64 kg. – Roxana Ciordas, urma sa incruciseze manusile cu Bianca Schimbescu, Campulung Muscel. Si in acest meci antrenorul nu avea emotii, avand inredere ca eleva sa poate ajunge sa lupte pentru medalia de aur,dar in finala va fi foarte greu. Adversara care o… asteapta in finala este marea favorita.
Cu alte detalii de la Mangalia vom reveni in ziarul de maine.