Licitaţia publică organizată de municipalitate pentru concesionarea Punctului Termic nr.42, de pe strada loan Nechita, va avea loc în 2 august.
Imobilul are o suprafaţă construită la sol de 241 mp şi un teren aferent de 311 mp.
Informaţii privind documentaţia de atribuire se resăsesc în caietul de sarcini, care se poate obține de la sediul Primăriei Zalău și costă 30 lei.
Data limită pentru solicitarea clarificărilor este 19 iulie, ora 12.00, iar ofertele pot fi depuse până în data de
28 iulie, ora 13.00.
Ședinţa publică de deschidere a ofertelor va avea loc în data de 2 august, la sediul Primăriei Municipiului Zalău.

Perioada concesiunii este de 15 de ani, iar prețul de pornire al licitației a fost stabilit la 117.500 lei.

Municipalitatea spune că a decis să concesioneze acest imobil deoarece nu mai corespunde destinației sale inițiale, după ce în Zalău s-a renunţat la sistemul centralizat de alimentare cu energie termică, și ar putea reprezenta o sursă de venit la bugetul local.