Miercuri, 12 iulie, are loc proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor sau a catedrelor didactice vacante ori rezervate din unitățile de învățământ preuniversitar.
În Sălaj, proba scrisă va fi susținută din 40 discipline de învățământ și se va desfășura la Colegiul Național „Silvania” Zalău.
S-au înscris 527 candidați, din care 84 provin din promoția curentă. Participă la Titularizare, într-un număr mai mare, educatoarele (150), învățătorii (95), profesorii de educație fizică (39), profesorii de psihopedagogie specială (24), profesorii de matematică (23), profesorii de limba engleză (22), profesorii de limba și literatura română (18).
Candidații trebuie să fie prezenți în sălile de concurs în intervalul 07.00- 08.00. Proba scrisă va începe la ora 09.00. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 ore, cu posibilitatea prelungirii cu una-două ore în situațiile speciale (candidați nevăzători sau cu anumite deficiențe de vedere). În aceste cazuri, comisiile județene de organizare și desfășurare a concursului asigură condiții de egalizare a șanselor pentru candidații cu deficiențe, prin adaptarea procedurilor de redactare a lucrărilor la subiectele de concurs, în funcție de particularitățile individuale și de cele specifice deficienței respective.
Toate sălile de concurs sunt monitorizate audio-video.
Candidații care în timpul desfășurării probei scrise sunt prinși copiind, transmițând soluții cu privire la subiecte sau având asupra lor materiale nepermise sunt eliminați din examen pentru tentative de fraudă. Aceștia nu vor mai putea fi repartizați pe posturi în anul școlar 2023-2024.
Subiectele, traducerea acestora în limbile minorităților naționale și baremele de evaluare sunt asigurate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și vor fi publicate după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 16:00.
Primele rezultate vor fi afișate în data de 18 iulie, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Sălaj și pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestațiile se depun la Inspectoratul Școlar sau se transmit, prin mijloace electronice, în 18 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, și 20 iulie, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afișează la sediul Inspectoratului Școlar Județean Sălaj și pe site-ul menționat anterior, în data de 26 iulie.
La nivelul județului Sălaj, sunt disponibile 52 posturi vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată (titularizabile). Beneficiază de cele mai multe posturi titularizabile: educatoarele (7), învățătorii (6), maiștrii instructori (5), profesorii de educație fizică și sport (2).
De asemenea, sunt disponibile pentru o perioadă determinată 665 posturi (netitularizabile), din care 470 posturi incomplete și 195 posturi complete. Toate aceste posturi didactice au fost afișate pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Sălaj încă din data de 5 mai.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină minimum nota 7 (șapte), la proba scrisă. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidații trebuie să obțină minimum nota 5 (cinci), la proba scrisă.
Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante se face în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, în ședințe publice, organizate de către Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, în zilele de 27 și 28 iulie.