Pe strada Industriilor din Zalău s-a modernizat și s-a extins rețeaua de apă și canalizare, iar traficul a fost afectat.

Lucrările de refacere a carosabilului au fost demarate de Citadin, iar primarul Ionel Ciunt a efectuat luni, 7 octombrie, o vizită în teren.

Edilul a dat termen angajaților și conducerii Citadin ca, în două zile, să finalizeze reparațiile, astfel înccât traficul să revină la normal.

“Strada Industriei este o arteră intens circulată, mai ales de către angajații celor doi mari operatori economici din zona industrială. Pentru aceștia și pentru toți participanții la trafic care circulă pe această stradă, lucrările de refacere a stratului de asfalt trebuie executate de urgență și cu maximă seriozitate. O echipă a Societății Citadin se află în teren și intervine cu lucrări, iar în două zile pe această stradă se va putea circula în condiții normale”, a declarat Ionel Ciunt.