Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău a găzduit, luni seara, conferința organizată de Federația Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic și Comunitatea Evreilor Zalău, având ca parteneri Primăria Municipiului Zalău și Colegiul Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian” – “We remember… Lagărele Morții”.
Evenimentul a adus în atenția publică atrocitățile comise de naziști, în 1944, când peste 6 milioane de evrei au fost uciși în timpul Holocaustului, majoritatea în lagărele de exterminare de la Auschwitz-Birkenau. S-au reunit la conferință sute de elevi sălăjeni, inspectori școlari, cadre didactice, autorități și reprezentanți ai cultelor religioase, inclusiv Mitropolitul Clujului, Crișanei, Maramureșului și Sălajului, Andrei Andreicuț.
Mesajele autorităților locale au scos în evidență necesitatea abordării cu sinceritate a ceea ce s-a întâmplat cu evreii în 1944, necesitatea transmiterii adevărului generațiilor care vin, evidențiindu-se faptul că Sălajul a fost unul dintre cele mai afectate județe, cu aproape nouă mii de evrei deportați în Polonia.
Dari Toma, prefectul Sălajului: ”Holocaustul a fost o negare a drepturilor omului”
“Holocaustul a fost un act de ură și discriminare, o negare a drepturilor omului și a valorilor democratice. A fost o tragedie care nu trebuie niciodată uitată. Aşa cum se ştie, județul Sălaj a fost unul dintre cele mai afectate județe în timpul Holocaustului, peste 8.500 de evrei fiind deportați în perioada mai-iunie 1944 din ghetoul de la Cehei, în lagărele de concentrare și exterminare naziste din Polonia aflată sub ocupație germană. Astăzi, ne amintim de victimele Holocaustului și ne exprimăm solidaritatea cu supraviețuitorii și cu familiile lor. Ne amintim de atrocitățile care au fost comise și ne angajăm să luptăm împotriva oricărei forme de ură și discriminare”, a declarat prefectul judeţului Sălaj, Dari Toma, la conferinţa de marcare a Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului.
Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj: Toleranța și respectul față de cel care are o altă naționalitate sau religie sunt îndatoriri fundamentale
“<A uita morții înseamnă a-i omorî a doua oară>, spunea Elie Wiesel, supraviețuitor al Holocaustului, evidențiind obligația noastră morală de a cinsti memoria milioanelor de femei, bărbați, copii și vârstnici nevinovați uciși de regimul nazist, dar și de a transmite generațiilor viitoare adevărul istoric. Uitarea înseamnă indiferență, iar indiferența poate duce la repetarea greșelilor trecutului. Așadar, să nu uităm niciodată de tragedia Holocaustului și să le vorbim cu sinceritate copiilor noștri despre aceste atrocități, învățându-i că toleranța și respectul față de cel care are o altă naționalitate sau religie sunt îndatoriri fundamentale”, a transmis șeful administrației județene, Dinu Iancu-Sălăjanu.
Din partea Primăriei Zalău, au participat la lucrările conferinței viceprimarii Teodor Bălăjel și Nicolae Fazakas și administratorul public, Călin-Cristian Forț.
Teodor Bălăjel, viceprimar: ”Genocidul nazist va rămâne o lecție”
”E crucial să fim informați, să ne educăm permanent să știm să apărăm adevăratele valori. Genocidul nazist împotriva evreilor va rămâne cea mai dureroasă lecție pe care umanitatea va trebui să o aibă pentru totdeauna în memorie. Ca pe un permanent semnal de alarmă să avem tot timpul mintea trează și să ne implicăm în susținerea principiilor democrației. Ca așa ceva să nu mai fie posibil!”, a spus viceprimarul Bălăjel.
Invitații speciali ai Conferinței de la Zalău au aprins câte o lumânare în memoria victimelor Holocaustului.