WC-ul public de pe platoul de marmura din Zalau aduce incasari… de rahat

Investitia se va recupera in 131 de ani, dar daca luam in calcul cheltuielile curente si de intretinere ale edificiului dedicat nevoilor noastre, veniturile de aproximativ 3,5 lei pe zi nu vor reusi niciodata sa il aduca pe profit
In resedinta de judet avem, la o populatie de aproximativ 55 de mii de locuitori, cinci toalete publice. Una este amplasata in hala agroalimentara din centru, alta in piata de la Astralis, una in piata din Dumbrava Nord, una pe platoul de marmura si una in Parcul Bradet, dar pe aceasta din urma nu o prea vedem deschisa publicului.
Wc-ul public de pe platoul de marmura este cel mai „la vedere” ca o cosmelie A fost montat acum aproximativ opt ani, in 2009. A costat atunci 180 de mii de lei, pentru ca avea in dotare aer conditionat, senzor cu infrarosu pentru detectarea utilizatorilor, sistem de curatare automata, scaun englezesc suspendat, buton automat pentru apa. Nu arata nici pe departe atat de bine pe cat suna, pentru ca si o buna parte a celor care o folosesc lasa bunul simt la intrare atunci cand ii trec nevoile.
Aici, taxa perceputa este de un leu. Nu multi trec insa pragul wc-ului de pe platou. Potrivit informatiilor furnizate de purtatorul de cuvant al Primariei Zalau, Diana Crisan, municipalitatea a incasat in total, in 2016, 1.364,20 lei cu TVA inclus, din taxa perceputa la wc. Asta inseamna putin peste 3,5 lei pe zi, adica o medie de 3 – 4 clienti zilnic.
Banii incasati nu acopera nici macar cheltuielile cu curentul si consumabilele. Cat despre recuperarea investitiei, la asemenea incasari, e nevoie de 131 de ani.
Nevoile costa mai putin in Dumbrava Nord
Tariful stabilit de municipalitate pentru folosirea toaletelor publice este de 1 leu in cazul celor de la hala agroalimentara, piata Astralis si platoul de marmura.
In piata din Dumbrava Nord, scapi mai ieftin de presiunea interioara. Aici tariful perceput este de numai cincizeci de bani.
Intrarea in subteran din centru nu-i nici WC,
nici metrou; de fapt nu-i nimic de 25 de ani
WC-ul public dezafectat din centru, din care legenda urbana spune ca stop_coloana rusul a iesit cu mana la nas si cu exclamatia „niet metrou”, este “mutat temporar” de un sfert de secol. A fost cel mai cunoscut wc public din oras, in fata Bibliotecii Judetene. Sta in paragina de mai bine de 25 de ani. Nici nu se reface, nici nu se desfiinteaza. Intrarile sunt acoperite acum cu bucati mari de tabla, pentru ca boschetarii sa nu isi mai faca aici culcus, mai ales pe timpul iernii. A disparut pana si tablita care, ani de zile, ne anunta ca “wc-ul s-a mutat temporar in piata”. Tablita cu anuntul a dainuit multa vreme dupa ce chiar si piata unde era mutat temporar wc-ul a fost desfiintata.
A devenit si mai celebru dupa ce rusii, veniti sa faca, dupa Revolutie, comert in piata din Zalau, au coborat treptele wc-ului public si au iesit apoi dezamagiti ca nu au gasit metroul.
WC-ul din parcul central e prea frumos
sa fie folosit; il tinem pentru ocazii speciale
WC-ul de lux din parcul central, recent reabilitat cu bani foarte grei, este deschis si nu prea. Este functional doar partial. La barbati, din cele doua cabine, doar una e deschisa. Functionale mai sunt cabina de la femei si cea pentru persoanele cu dizabilitati. Incaperea destinata mamelor cu copii, pentru schimbatul scutecelor, este inchisa. S-a decis punerea lacatului pe acest spatiu dupa ce a fost vandalizat de doua ori. De pe usile toaletei de lux, mai scumpa decat multe dintre locuintele noastre (50 de mii de euro), nu lipsesc mesajele de amor, scrise de cei care-si cauta jumatatea la wc-ul public.