Ma tot intreb de ce pana acum nu s-a sesizat nimeni in privinta „neconstitualitatii” Legii nr. 90/2001. Ca uite, legea exista de 15 ani si prevede ca persoanele care au avut o condamnare nu pot fi membre ale Guvernului. Legea 90 a fost adoptata pe timpul Guvernului Adrian Nastase, chiar de PSD. Asadar, pana si lui Nastase i s-a parut anormal ca un infractor sa poata fi membru al Guvernului. Din cate stim noi, in nici o tara nu s-a dat asemenea lege, fiind de la sine inteles ca un condamnat nu poate ocupa o asemenea functie si n-are o asemenea pretentie geamana cu absurdul. La noi, iata, si cu o asemenea lege, exista indivizi care considera absolut firesc ca orice infractor poate fi ministru sau chiar sef de Guvern. Cine sustine asa ceva, din capul locului este un om fara moralitate si pic de caracter. Si asemenea persoane gasesti. Dar nu ne-am gandit ca tocmai in persoana celui care trebuie sa apere dreptatea. stop_coloana Nu ne-am gandit ca Victor Ciorbea, Avocatul Poporului, poate face o asemenea marlanie fara margini. Il stiam un mot demn, cu verticalitate, dar iata ca acum se indoaie dupa cum bate vantul. Adica dupa cum porunceste Dragnea. El considera ca prevederea Legii 90 este neconstitutionala si o ataca la Curtea Constitutionala. Prin aceasta actiune, Ciorbea arunca institutia Avocatul Poporului in penibil. Victor Ciorbea nu mai este un avocat al poporului, ci unul al infractorului. Ce o fi asa neconstitutional ca un infractor sa nu ajunga in Guvern? Sau ne vrem tara condusa de infractori? Ca sunt multi, si de rang inalt.