Copiii sunt ajutati sa se integreze in societate
Voluntariatul este un concept mai putin interesant pentru romani. Asa se face ca la Complexul de Servicii Comunitare din Cehu Silvaniei au fost, saptamana trecuta, voluntari americani, pentru care astfel de actiuni sunt importante. Romanii nu sunt atrasi de aceasta idee, tocmai pentru ca nu este remunerata, insa mai sunt si exceptii. Voluntarii si-au petrecut fiecare zi a saptamanii cu copiii din centru. Au fost 21 de voluntari de la „Asociatia Recolta Mareata” din Simleu Silvaniei, infiintata de catre Isaacson Thomas si Robina din Michigan, in 2002. Fundatia colaboreaza din 2005 cu Directia Generala pentru Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Salaj. Americanilor li s-au alaturat sapte voluntari romani din Oradea si Simleu Silvaniei.
Toata saptamana, cei 58 de copii care sunt gazduiti in perioada vacantei de vara in Complexul de Servicii Comunitare au fost antrenati de catre voluntari in diverse activitati educative, menite sa le dezvolte abilitatile si sa-i ajute a se integra mai usor in societate. Cantecele, povestile, lucrul manual, jocurile si-au facut loc printre activitatile lor zilnic. Copiii au varste cuprinse intre o luna si 23 de ani, potrivit spuselor Anei Petrut, sefa Complexului. Cei din categoria 3-7 ani au confectionat diferite obiecte (gentute, pernute, margele etc), au pictat, totul cu materiale aduse de voluntari, achizitionate cu bani de la biserici din Michigan, South Carolina, Indiana, Tennessee etc. Cei care au mai mult de 7 ani si-au petrecut mult timp pe stadionul din oras, facand sport, iar dupa-masa au purtat discutii pe teme biblice.
Intrebat de ce a ales tocmai Romania, Thomas Isaacson, care a crescut intr-o casa de copii (de unde si dorinta de a-i ajuta pe cei aflati in aceasta situatie), a raspuns: „Adevarul este ca Dumnezeu m-a inspirat sa vin aici. Multi romani duc o viata grea. Aici, fiecare lucreaza pentru el. Iar la Cehu imi place, suntem bine primiti, iar copiii sunt foarte deschisi. Singura mea motivatie este sa le ofer dragoste si atentie copiilor”. De cand colaboreaza cu DGASPC Salaj, Thomas a avut grija sa le aduca copiilor din Complexul de la Cehu biciclete, telefoane mobile, scutece pentru cei mici si multe altele.
Directorul DGASPC Salaj, Violeta Milas, considera ca multi parinti nu-si merita copiii. Iar legea este prea blanda cu cei care ii neglijeaza si care nu-i trimit la scoala. Centrul din Cehu adaposteste copii din tot judetul, care provin din familii sarace si ai caror parinti nu pot avea grija de ei. Micutii au, astfel, o sansa sa se realizeze, sa urmeze o institutie de invatamant. Cei care nu pot fi reintegrati in familie sunt ajutati sa-si gaseasca un loc de munca. Trei dintre angajatii complexului au crescut aici. „Se monitorizeaza relatia dintre parinti si copii. La fiecare vizita a parintilor au loc discutii cu acestia, li se ofera sprijin si consiliere psiholo-gica”, a adaugat Ana Petrut.
Voluntari americani la Cehu Silvaniei
Articole
Tragedie la Jibou. Un tânăr antreprenor a decedat într-un cumplit accident
Duminică noaptea, în jurul orei 23.00, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că, pe centura orașului Jibou, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un singur autoturism. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări efectuate au constatat că, un bărbat de 40 de ani, din Jibou, în timp ce conducea un autoturism pe centura orașului Jibou, în împrejurări ce urmează a…
Mai mult...Investiție eficientă: prețul aurului a crescut cu aproape 30 la sută în ultimul an
Prețul aurului a crescut în ultimul an cu 28%, arată datele publicate de unul dintre jucătorii importanți de pe piață. Pe lângă valoarea cantitativă a acestui metal, în timp, produsele realizate din aur pot câștiga și o valoare de colecție. „În cinci ani, considerând o creștere de preț de 99%, avem parte de un câștig de 246 de lei, sau de 44% față de costul inițial. Peste zece ani, același lingou va valora 1.168 de lei, însemnând…
Mai mult...