Vocatia nu tine seama de greutatea crucii sale

Vocatia nu tine seama de greutatea „crucii” sale
In aceasta toamna fierbinte, atat climatic, cat mai ales social, prima zi de scoala a coincis si cu sarbatoarea „Inaltarea Sfintei Cruci”. Cele doua date fiind sincronice in acest an, au facut ca rugaciunile care au loc de regula in biserici cu prilejul „primului clopotel”, acum sa se rosteasca in prezenta unui mare numar de credinciosi.
Asa s-a intamplat si in Biserica „Sfanta Familie” din Zalau, unde cei veniti la ceremonialul religios dedicat sarbatorii, s-au rugat la sfarsitul liturghiei minute intregi impreuna cu preotii din altar, atat pentru succesul scolar al copiilor, cat si pentru dascalii lor.
Din ruga celor prezenti, parinti, bunici sau pur si simplu oameni sensibili la inocenta celei mai tinere generatii, razbatea o profunda nadejde. Aceea ca in actuala conjunctura sociala, doar puterea divina va veghea ca macar scoala sa aiba grija de vlastarele acestui neam. Sa le insufle copiilor interesul pentru carte si pentru viitorul lor, incepand cu o chestiune elementara, pretinzandu-le cu fermitate elevilor ca ora 8 sa-i gaseasca in clasa si nu pe strada in postura de intarziati, uneori in mod voit.
Prea sunt multi cei indolenti, prea au devenit barurile distractia preferata a multor adolescenti, prea multe varste fragede sunt periclitate de flagelul alcoolului, al fumatului si, in ultima vreme, si de curiozitatea pentru droguri, care nu au ocolit nici Salajul.
De acum si strada poarta pecetea unei educatii deficitare. N-a scapat nici ea de efectul viciilor unor copii si tineri care au impestritat caldaramul trotuarelor cu urme lasate de guma de mestecat scuipata peste tot. Eterul strazii se sufoca si el de multimea expresiilor vulgare rostite ostentativ in auzul tuturor de catre tinerii certati cu scoala si cu bunacuviinta. In aceste vremuri cu multi parinti plecati pentru o paine mai bine platita in lumea larga, sau altii ramasi acasa sub teroarea pierderii locurilor de munca, intr-o atmosfera politica cu scandaluri interminabile, se crede ca doar slujitorii scolii mai pot face ceva pentru viitorul acestei generatii de copii. Asa cum au facut-o de fiecare data in vremuri grele. De pilda, in timpul crizei economice din 1929-33 cand nu si-au abandonat elevii, desi visteria statului a fost goala pentru ei timp de 6 luni. Sau in anii de inceput ai socialismului, cand salariul omului de la catedra nu depasea pretul unei perechi de pantofi, mentorii scolarilor si-au onorat cu multe sacrificii profesia aleasa.
Cu atat mai mult se spera acum, in conditii vadit superioare celor de altadata, ca oamenii scolii sa le stea alaturi cu precadere elevilor lor, luminandu-le mintile prin vocatia cu care au fost inzestrati. Ceea ce indrep-tateste parerea celor care spun ca nu intamplator „Ziua Crucii” s-a suprapus cu prima zi de scoala, recunoscut fiind ca profesia de dascal a fost dintotdeauna „o cruce” pe care toti cei cu vocatie pedagogica au purtat-o pe umerii lor in orice imprejurare.