Legea prin care violatorul ar putea sa scape de consecintele faptei sale printr-o simpla mediere ar fi trebuit sa intre in vigoare de la 1 februarie, insa a fost amanata pana la 15 februarie. Potrivit acestei legi, victima unui viol este obligata sa se intereseze de posibilitatea medierii cu agresorul ei, in caz contrar plangerea prealabila facuta de victima fiind respinsa in instanta. In cursul anului trecut, Inspectoratul Judetean de Politie Salaj a fost sesizat in 16 cazuri de viol. In prima luna a acestui an, in atentia politistilor salajeni au intrat alte trei cazuri. Este vorba de agresiuni sexuale asupra unor copii sau femei varstnice care sfideaza orice logica. Agresiunea sexuala asupra femeilor lasa traume psihice care pot afecta intreaga viata a acestora. Legea a starnit reactii virulente in randul ONG-urilor care se lupta cu fenomenul violentei sexuale. Stefan Stef, vicepresedintele Asociatiei centrul de Mediere Salaj, tine sa precizeze ca cel care depune o plangere penala prealabila este obligat prin lege sa se informeze asurpa posibilitatii de mediere, nu sa si recurga la procesul de mediere.