Firma Vel Pitar, cea care asigura cornurile elevilor din scolile zalauane , triseaza la gramaj. Pe ambalaj scrie ca greutatea cornului este de 80 de grame, dar un control operativ realizat ieri de Protectia Consmatorului a scos la iveala faptul ca unele cornuri nu depasesc nici macar 62 de grame. Inspectorii OPC au verificat cornurile care au ajuns la Scoala Gimnaziala „Mihai Eminescu” din Zalau, in urma reclamatiei venite din partea unui parinte. Potrivit procedurii, au fost luate la intamplare 50 de cornuri din lotul care ar fi trebuit impartit ieri elevilor si au fost apoi cantarite. 27 erau sub greutatea trecuta pe ambalaj, iar din acestea, opt erau sub limita minima de toleranta negativa admisa de lege. Normele in vigoare stipuleaza ca, in cazul in care intr-un lot sunt depistate peste 5 produse care nu corespund standardelor, lotul respectiv trebuie retras de la comercializare sau, in acest caz, de la distribuire. Comisarii OPC au prelevat probe pe care le-au trimis pentru analiza la Larex Oradea.
Lotul a fost declarat respins
„Cornurile distribuite nu au gramajul prevazut in Ordonanta 96, nu se incadreaza in toleranta admisa, de 4,5 grame. Cornurile cantarite aveau de la 62 de grame pana la 75 de grame, deci nu se incadrau in normele impuse de lege. In consecinta, lotul a fost declarat respins, s-a oprit de la distributie si vom lua legatura cu firma producatoare pentru a stabili masurile legale care se impun”, a declarat comisarul-sef al OPC, Claudiu Silaghi. Angajatele de la scoala recunosc ca, in unele zile, cornurile sunt mai mari, alteori mai mici. In fata comisarilor OPC, femeile se feresc sa repete acest lucru, sustinand doar ca, probabil, unele cornuri sunt mai bine dospite.
Fara gust, numai bun pentru o „miuta” in curtea scolii
Orice parinte care a avut curiozitatea sa guste din cornul copilului intelege perfect de ce copiii vin acasa de la scoala cu cornurile nemancate sau le arunca maidanezilor din fata blocului. Adevarul e ca, la cat sunt de indesate, te-ai putea si apara de maidanezi cu ele. Nu au niciun gust, sunt seci, indesate si abia poti sa le inghiti. Aici, probabil, e de ajutor laptele.E ca si cum ai manca lipici intarit. „Eu duc cornurile acasa si le dau la caine, dar nu prea le mananca”, ne spune un elev din clasa a treia. Pe langa ce primesc acum copiii la scoala, traditionalul corn cu mac sau batoanele pe care le cumparau parintii de la alimentara erau o bunatate, nu alta. Proaspete si pufoase, parca nici nu iti venea sa le imparti cu altcineva.
Scolarii au gasit repede intrebuintari pentru corn. Sunt numai bune pentru o repriza de fotbal in curtea scolii sau in clasa, printre banci. Se practica si aruncatul cornului peste gard, proba care ar putea fi introdusa, de altfel, la orele de educatie fizica, in loc de aruncarea mingii de oina.
Sunt cunoscute situatiile in care invatatoarele culeg de prin banci cornurile lasate de elevi si le trimit la tara, pentru a fi date la porci.
Poate ca guvernantii ar trebui sa tina cont, intr-un final, de sfaturile parintilor si sa le ofere scolarilor o masa calda, la pranz, in loc sa arunce banii pe cornuri bune la fotbal, lapte de varsat pe caiete si mere de aruncat dupa colegi, in pauze.
Primaria este „socata”

Contractul cu firma Vel Pitar pentru aprovizionarea scolilor din oras cu cornuri a fost incheiat de Primaria Zalau. Contactat de „Graiul Salajului”, primarul Radu Capilnasiu a declarat ca, intr-adevar, contractul de distributie a fost incheiat de primarie, dar receptia o face fiecare scoala in parte. „Ne socheaza ce auzim si o sa ne folosim de procesul verbal intocmit de Protectia Consumatorului pentru a-i actiona in instanta pe cei de la Vel Pitar. Juristii vor analiza documentele si vom vedea ce se poate face din punct de vedere legal. Este inadmisibil ce s-a intamplat si ne mai miram ca vin de pe nu stiu unde si castiga licitatiile in detrimentul producatorilor locali”, sustine Radu Capilnasiu.