Îi aud pe mulți părinți plângându-se de faptul că odraslele lor vin de la școală cu un munte de teme. Stau până seara târziu cu copiii și-ncearcă să-i ajute să termine infinitele pagini de exerciții pe care le primesc de rezolvat acasă. “Dar la școală ce fac toată ziua?”, se întreabă nedumerită o mamă, care se plânge că fiul ei nu mai are timp de altceva și e obosit după ore întregi de teme. Apoi, dacă elevul nu a prins din zbor în clasă mersul lucrurilor, stă și se uită la cerințe până se hotărăște să strige prin casă: “mami, hai puțin, că nu înțeleg!”. Iar mami e și ea depășită de multe ori de situație. Problemele și exercițiile nu mai sunt ca pe vremea ei. Se scarpină în cap și se miră de ce învață copiii la școală. Copilu-i de clasa a doua, iar cerința e… cel puțin interpretabilă: “Scrieți un dialog între un copil și o frunză galbenă”. Sigur nu-i pentru schizofrenici tema, așa că apucă-te și explică-i copilului că trebuie să personifice, ce-i aia personificare, să treacă în alt plan stop_coloana decât cel real… învață-l pe copil să facă literatură. Timp în care ți s-au ars chiftelele în tigaie și s-a făcut ora de culcare. Asta-i în clasele mici. Ce ne facem cu copiii din clasele mai mari? Materiile sunt stufoase, pretențiile nu lipsesc, iar evaluările naționale bat la ușă încă din clasele mici. Cu toată reforma din învățământ, muntele de teme se face cât masivul Meseș. Cerințele sunt tot mai mari. Elevii trebuie să se dezvolte după modelul european, dar nimeni nu cunoaște mijloacele. Așa că dă-le teme. Multe. Numai așa se prinde ceva de ei. Dacă nu le fac, să-și ia papara la școală. Asta o fi reforma?

Post Views: 64