Cu cat ni se spune mai mult ca suntem mai saraci, cu atat credem mai mult si pe alocuri dramatizam situatia. Intr-adevar suntem saraci si fara speranta. Cu cat vedem la televizor in ce dezmat traiesc alesii neamului si clientela lor, cu atat simtim ca nu mai avem cale de iesire, ca suntem sortiti sa murim saraci ca natie. Ne lamentam ca am ajuns in aceasta situatie, dam vina pe conducatori (in cazul de fata pe buna dreptate), ne uitam in curtea vecinului si vedem ca lui ii merge mai bine, ii uram pe toti pentru ca noua ne merge rau. Ne complacem in aceasta situatie, asteptam solutii de la un salvator inexis-tent si ne adancim si mai mult in mocirla. Am cazut in plasa conducatorilor care ne vand gogosi zi de zi, iar noi le infulecam si seara ne ducem la culcare, impacati ca am mancat ceva. Abia a doua zi dimineata realizam ca gogosile sunt umflate artificial si ca ar putea sa dam in ulcer, insa le primim iar si le intoarcem cu nesat pe toate partile. Si iar le infulecam pentru ca am ajuns sa vorbim mult si sa muncim putin. Multi concetateni de-ai nostri, in loc sa-si vada de viata lor, sa munceasca si sa traiasca pentru ei si pentru comunitatea in care vietuiesc, isi consuma energiile povestind despre acei pretinsi salvatori in ochii carora noi nu reprezentam altceva decat voturi din patru in patru ani. Pentru ca am ajuns sa fim o tara de privitori la TV, o tara de „analisti” care isi dau cu parerea la colturi de strada, la colturi de net. Intram in dispute cu oamenii de langa noi, prietenii, colegii, vecinii. Pentru cine? Pentru politicienii care vremel-nic conduc destinele. Politicianul poate parea prieten dincolo de micul ecran, dar trebuie stiut ca este prieten de interes. Iar in astfel de conditii este mai primejdios decat un vrajmas.

Post Views: 61