Toate acțiunile privind vaccinarea împotriva noului coronavirus ale Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19 vor trece în Programul Naţional de Vaccinare al Ministerului Sănătăţii, desfăşurat prin cabinetele medicilor de familie. Anunțul a fost făcut miercuri, 2 martie, de reprezentanții CNCAV.
Decizia a fost luată după ce la conducerea CNCAV a fost numit secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, iar Valeriu Gheorghiță a fost numit manager al Spitalului Clinic de Urgență „Prof. dr. Agrippa Ionescu” și a intrat în echipa medicală a Serviciului Român de Informații.
Andrei Baciu a fost desemnat preşedinte al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), printr-o decizie a prim-ministrului Nicolae Ciucă, publicată marţi în Monitorul Oficial. Printr-o altă decizie, premierul a constatat încetarea calităţii de preşedinte al CNCAV a lui Valeriu Gheorghiţă.
„Având în vedere dinamica pandemiei pe teritoriul României şi ţinând cont de numirea reprezentantului Ministerului Sănătății, secretar de stat dr. Andrei Baciu, în locul reprezentantului MApN, dr. Valeriu Gheorghiţă, în funcţia de preşedinte al CNCAV, se va asigura tranziţia activităţilor de vaccinare desfăşurate de către Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor către Programul Naţional de Vaccinare al Ministerului Sănătăţii, desfăşurat prin cabinetele medicilor de familie”, a precizat sursa citată.
Potrivit CNCAV, se vor asigura în continuare operaţiunile logistice şi de depozitare şi se va urmări identificarea celor mai bune soluţii de trecere la Ministerul Sănătăţii a responsabilităţii privind vaccinarea populaţiei împotriva COVID-19.
„În perioada următoare, se vor derula acţiuni procedurale specifice prin care să se asigure transferul gradual şi al activităţilor nemedicale desfăşurate de către Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea, conform reglementărilor stabilite prin decizia de înfiinţare, inclusiv prin preluarea de către instituţiile implicate în continuare a responsabilităţii asigurării operaţiunilor logistice şi de depozitare”, mai arată CNCAV.
Procesul de transfer se va întinde pe parcursul următoarelor săptămâni și va urmări identificarea soluţiilor optime, astfel încât vaccinarea populaţiei împotriva COVID-19 să fie asigurată în continuare în cele mai bune condiţii, într-un mediu sigur.
De ce nu recunoașteți ca vaccinarea a fost un fiasco? Puteți sa-i schimbați prin rotație pe toți , să transferați oriunde acesta activitate, recunoașteți in ceasul al-12-lea ca vaccinarea a fost un eșec ! Ptr numele bunului Dumnezeu!