Copiii nascuti anul acesta in judetul Salaj nu au beneficiat de vaccinul impotriva tuberculozei. Fabricarea vaccinului BCG a fost sistata la Institutul Cantacuzino inca de la inceputul acestui an. Nou-nascutii din maternitatile salajene trebuiau imunizati cu acest vaccin la doua zile de la nastere, cat timp sunt inca in spital, ori faptul acesta nu s-a intamplat. Lucrurile par sa intre in normal, pentru ca incepand de saptamana aceasta, prin intermediul medicilor de familie, copiii vor putea fi imunizati. Salvarea noastra vine de vecinii nostri unguri si nu, cum s-ar crede, de la Guvern. Ungaria a donat judetului nostru dozele necesare vaccinarii copiilor care s-au nascut de la inceputul anului. Potrivit purtatorului de cuvant al Directiei de Sanatate Publica Salaj, Mihai Cheseli, imunizarea se va face de catre doctorii de familie pana la achizitionarea acestuia de catre minister.