Ordonanta privind desfiintarea invatamantului la distanta la „Spiru Haret” a fost publicata, joi, in MO, astfel ca universitatea este obligata sa inceteze scolarizarea la aceasta forma pentru toate specializarile sau programele de studii autorizate provizoriu sau acreditate.
Ordonanta Guvernului privind dreptul studentilor inmatriculati la formele de invatamant la distanta sau cu frecventa redusa de a continua studiile la programe de studii de licenta autorizate sa functioneze provizoriu sau acreditate a fost publicata, joi, in Monitorul Oficial (MO) nr. 581, informeaza Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii (MECI) intr-un comunicat. Potrivit acestui document, incepand cu data intrarii in vigoare a ordonantei, Universitatea „Spiru Haret” din Bucuresti, infiintata prin Legea 443/2002, inceteaza scolarizarea pentru toate specializarile, programele de studii autorizate provizoriu sau acreditate la forma de invatamant la distanta, precizeaza MECI.
De asemenea, ordonanta mai prevede ca in primul semestru al anului universitar 2009-2010, Universitatea „Spiru Haret” trebuie sa inceapa procedurile necesare pentru asigurarea unei conducerii cu rector confirmat prin ordin al ministrului, potrivit legii.
Universitatea „Spiru Haret” va fi monitorizata special pe o perioada de trei ani, pentru a se asigura respectarea standardelor legale de calitate specifice, conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului Educatie, Cercetarii si Inovarii. Pe perioada monitorizarii, institutia de invatamant superior va organiza examenele de licenta potrivit unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului Educatie, Cercetarii si Inovarii.
Absolventii Universitatii „Spiru Haret” la specializarea de Drept, cu o durata de trei ani si cu 180 de credite au dreptul de a-si completa studiile la patru ani si cu 240 de credite la specializari sau programe de licenta de drept acreditate, se mai arata in comunicatul MECI.