Dupa mai bine de zece de ani de permisivitate absoluta si dupa ce a semnat sute de mii de diplome de licenta fara ca acestea sa fie acoperite de o valoare profesionala reala, Ministerul Educatiei s-a decis, acum, sa faca ordine in sistemul universitar. Decizia – foarte mediatizata, de altfel – are mai intai de toate scop si efect populist, speculand, de fapt, ceea ce toata lumea stia si vorbea pe la colt de strada: universitatile de azi, in special cele private, au devenit simple uzine de fabricare a diplomelor de licenta. In orice specialitate. Dincolo de conotatia politica ce poate fi data acestei decizii – care, foarte probabil, nu a fost luata deloc intamplator in prag de alegeri prezidentiale – trebuie remarcat tonul destul de ezitant folosit de oficialii ministerului in „mica batalie” declansata impotriva mediocritatii sistemului universitar. Pentru a contrabalansa puterea data de autonomia universitara, ministerul – daca isi doreste, cu adevarat, sa schimbe ceva – trebuia sa vina cu mai mult decat apeluri la „intrare in legalitate” sau cu afirmatii de genul „vom gasi solutii”.
In lipsa unei necesare intransigente in abordarea calitatii sistemului universitar, toata aceasta agitatie ar putea sa se incheie in curand si fara nici un rezultat. Iar universitatile – si, din pacate, chiar si cele de stat – vor fi, in continuare, libere sa scolarizeze mult prea multi studenti, pe care sa nu-i invete, in cei trei patru ani de… studii, nimic in afara de faptul ca, platind pretul corect, orice devine posibil. Problema este ca astfel de absolventi ajung sa tina in maini sanatatea noastra sau sa ne educe copiii. Necazul este ca ei reprezinta, fie ca ne place sau nu, viitorul acestei tari. Un viitor contrafacut. Este vorba, insa, de o contrafacere asumata, atat de guvernele care au permis, de-a lungul timpului, propagarea acestei stari, cat si de romanul simplu, care a acceptat (de cele mai multe ori bucuros) compromisul de a obtine, pe bani, o diploma care nu inseamna, profesional, nimic.