Un pios omagiu pentru un suflet măreț
Ne luăm rămas-bun, cu inima îndurerată, de la draga noastră colegă Maria Chira, care a plecat, prea devreme, spre veșnicie. Inimile noastre sunt zdrobite la aflarea acestei vești nedrepte.
Ne vom aminti mereu de profesionalismul discret, de eleganța sufletească și de dăruirea cu care și-a îndeplinit misiunea de dascăl. Doamna învățătoare a fost un pilon de bază al școlii noastre și un mentor pentru generații de profesioniști. Dincolo de competențele sale remarcabile, am pierdut un om drag, mărinimos și empatic. Amintirea ei va rămâne vie în memoria întregului colectiv, neputând fi ștearsă de timpul crud și nemilos.
Suntem alături de familia greu încercată, căreia îi transmitem întreaga noastră compasiune.
Drum lin către stele, stimată doamnă Maria Chira!
Colectivul de cadre didactice al Școlii Gimnaziale ,, Porolissum”, Zalău
