A venit primăvara. E timpul pentru “măcelul” ghioceilor de pe Meseș

Profitând de vremea frumoasă, zeci, dacă nu sute de zălăuani au luat cu asalt, duminică, Meseşul, pentru a culege ghiocei. Mulţi dintre ei, însă, şi-au lăsat acasă bunul simţ, dar şi-au luat în schimb pungile în care să culeagă plăpândele vestitoare ale primăverii. Ca într-un adevărat “măcel” floristic, mulţi zălăuani au plecat din pădure cu buchete imense şi plase pline cu ghiocei. Un spectacol de o tristețe aparte, mai ales că se repetă an de an, cu același entuziasm al distrugerii mascate în dragoste față de natură.

Pentru cei care nu ştiu încă, Ghiocelul (Galanthus nivalis) nu este o floare oarecare. În România există trei specii de ghiocei protejate prin lege: Galanthus nivalis, cel mai răspândit, Galanthus plicatus, care crește numai în județul Tulcea, și Galanthus elwesii, care apare sporadic în sud-est.

Ghioceii sunt protejați prin Ordonanța de urgență nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, dar și prin Directiva Consiliului Europei 92/43 EEC referitoare la conservarea habitatelor naturale și a florei și faunei sălbatice.

Consecințele nu sunt simbolice. Conform OUG nr. 57/2007, culegerea ghioceilor sălbatici este considerată infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amenzi între 5.000 și 10.000 de lei pentru persoanele fizice și între 30.000 și 60.000 de lei pentru firme. În plus, în OUG nr. 195/2005, amenzile pentru persoanele fizice care exercită acțiuni ce pot duce la distrugerea habitatului sunt cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei, iar pentru persoanele juridice între 30.000 și 60.000 de lei.

Cu alte cuvinte, fiecare pungă plină de ghiocei coborâtă de pe Meseș reprezenta, teoretic, un dosar penal în așteptare.

Problema nu este că oamenii nu știu că ghiocelul e protejat. Știu — sau ar trebui să știe, în epoca internetului. Problema este că nu le pasă, pentru că știu că nu vor fi sancționați. Dacă am fi într-o țară în care chiar ar conta aceste legi, fiecare pungă cu ghiocei rupți ar aduce după sine o amendă. Dar nu suntem.

Autoritățile care ar putea aplica aceste amenzi lipsesc de pe teren şi astfel, legea rămâne literă moartă, iar Meseșul devine, în fiecare primăvară, scena unui mic dezastru ecologic repetat cu punctualitate.

Dincolo de ilegalitate, există și absurdul pur al situației. Ghiocelul este o floare fragilă, cu un ciclu de viață scurt și delicat. Înghesuit în pungi de plastic alături de sute de exemplare, el nu va supraviețui mai mult de câteva ore. Nimeni nu câștigă nimic — nici omul, nici floarea. Singura consecință concretă este că pădurea de pe Meseș va fi puțin mai săracă în primăvara viitoare, și și mai săracă în cea care urmează.

Autoritățile — Agenţia de Protecţie a Mediului, Garda de Mediu, Jandarmeria — ar trebui să trateze serios această problemă în fiecare sezon. Acestea ar putea să intervină prin campanii de informare în sezonul de primăvară, panouri în zonele frecventate, controale şi sancţiuni aplicate efectiv sau promovarea alternativelor (fotografiere, observare, nu culegere). Amenzile aplicate și mediatizate ar putea avea un efect concret.

Și noi, ca societate, ar trebui să încetăm să romantizăm gestul culegerii de ghiocei ca pe un simbol al primăverii. Nu este romantism — este vandalism floral, acoperit de o lege pe care nimeni nu se obosește să o aplice.

Ghiocelul merită să rămână în pădure. Acolo îi este locul. Nu în pungi de plastic, pe drumul spre Zalău.