Un nou partid a apărut în România. Este condus de lidera protestelor din Senat, după concedierile anunțate de Ilie Bolojan

bzi.ro
Un nou partid a apărut în România, o formațiune de stânga a cărui membru fondator este chiar Cristina Ionela Tărteață, lidera protestatarilor din Senatul României, devenită faimoasă la începutul anului după ce a fost în centrul protestelor față de măsurile de disponibilizare anunțate de președintele acestei instituții, Ilie Bolojan.
Tribunalul București a admis pe data de 7 mai 2025 cererea de înființare a Partidului Justiției Sociale. La membri fondatori apar Cristina Ionela Tărteață și Daria Elena Petrache, al treilea nume fiind anonimizat. Cu toate acestea, pe pagina de Wikipedia a acestei formațiuni apare numele acestei persoane: Bogdan Cătălin Frîncu.
Toți trei sunt angajați ai Senatului, arată G4Media.
”Parlamentul României nu este o primărie, nu este un Consiliu Judeţean. Parlamentul României face legi. Dacă nu ar fi expertiza noastră, nu ar exista legi şi nu ar putea funcţiona un stat de drept. Suntem foarte porniţi să acţionăm instituţia în judecată, printr-o acţiune comună şi de o amploare nemaivăzută până acum. Nu e necesară reorganizarea pentru că personalul existent asigură buna desfăşurare a instituţiei”, declara ea atunci. Zilele trecute, Biroul de Presă al Senatului a transmis G4Media.ro că, la finalul procesului de disponibilizări care s-a soldat cu reducerea a 149 de posturi, Tărteață, Frîncu și Petrache au rămas angajați ai instituției.
Vrei în partid, plătești 500 de lei
Pe site-ul formațiunii este prezentată o ofertă pentru viitorii membri de a plăti 500 de lei pentru a obține ”Cardul Social, un instrument care nu doar vă conectează la valorile și misiunea partidului”, dar prin care deținătorii ”beneficiază de reduceri și oferte speciale la o rețea extinsă de magazine” și de ”acces facil în secțiile de votare”.
În ceea ce privește Partidul Justiției Sociale, Tărteață, care în trecut a fost membru PSD, a declarat pentru G4Media.ro că aceasta este o idee mai veche, pusă în practică în contextul nemulțumirii din ce în ce mai accentuate față de partidele mai vechi și chiar mai noi din România.
Ea a adăugat că formațiunea nu a fost lansată încă oficial, urmând să fie organizat un congres în care să fie alese structurile de conducere. Tărteață a precizat că legea permite funcționarilor publici, așa cum sunt fondatorii, să facă parte din partide politice, în condițiile în care nu au funcții de conducere în aceste formațiuni.
Activ de mai mult timp pe rețelele sociale și având un site funcțional, Partidul Justiției Sociale se prezintă drept ”un partid politic național-social, și social din România. Partidul este de orientare național-conservatoare și socială și are ca obiectiv crearea unei societăți echitabile și juste, în care fiecare cetățean să aibă acces la oportunități egale. (…) o alternativă la societatea capitalistă actuală, care este văzută ca fiind injustă și inegalitariană. Partidul propune o societate mai echitabilă, mai solidară și mai justă social.”
O secțiune a site-ului este dedicată prezentării unei oferte de atragere a membrilor: ”Salutăm toți susținătorii Partidului Justiției Sociale!
Cu mare mândrie, entuziasm și bucurie vă prezentăm Cardul Social, un instrument care nu doar vă conectează la valorile și misiunea partidului, dar vă oferă și o serie de beneficii exclusive, menite să vă recunoască și să vă răsplătească pentru sprijinul și implicarea voastră.”
Formațiunea a explicat că acest card ”este mai mult decât un simplu card de membru – este o expresie a apartenenței la o comunitate care luptă pentru dreptate, egalitate și progres social. Este simbolul implicării tale în construirea unui viitor mai bun pentru toți cetățenii” și a enumerat beneficiile deținerii acestuia, inclusiv ”reduceri și oferte speciale la o rețea extinsă de magazine și parteneri comerciali. (…) Primii care primesc cele mai noi materiale promoționale – pliante, afișe, tricouri și alte articole care vă ajută să promovați mesajul Partidului Justiției Sociale în comunitatea voastră. (…) Dreptul de a candida în cadrul partidului. (…) Fii printre primii invitați la evenimentele organizate de partid – de la întâlniri locale la conferințe naționale. (…) acces prioritar și facil în secțiile de votare, asigurându-vă că vocea voastră este întotdeauna auzită.”
Despre obținerea cardului se scrie că ”este simplă și rapidă! Tot ce trebuie să faci este să te înscrii ca susținător al Partidului Justiției Sociale să completezi formularul de cerere și să achiți suma de 500 lei. Valabilitatea cardului este de 1 an de la data emiterii lui. Cardul va fi emis și livrat gratuit în cel mai scurt timp posibil, astfel încât să poți începe să beneficiezi de toate avantajele oferite.”
Cristina Tărteață a declarat că ideea Cardului Social nu-i aparține, dar nu i-a displăcut și că ”nu este deloc ilegală”. Referitor la accesul facil la secția de votare, ea a susținut că acesta se referă la posibilitatea obținerii calității de observator din partea partidului la alegeri.
Cine este Cristina Ionela Tărteață
Cristina Ionela Tărteață (45 de ani) a fost anterior membru PSD, în această calitate ocupând postul de secretar de stat în Ministerul Turismului în perioada 2017-2019, membru în Consiliul de administrație al Romatsa și candidat al partidului la alegerile europarlamentare din 2019. Potrivit CV-ului, este absolventă a Universității private ”Spiru Haret” în 2002, are un master la Academia Națională de Informații și un doctorat la SNSPA din 2021, coordonator științific fiind fostul politician Teodor Meleșcanu.
Cea mai recentă declarație de avere indica faptul că deține un automobil Lexus fabricat în 2012, două apartamente în București, ceasuri și bijuterii în valoare de 25.000 de euro, un credit de 272.181 lei la o bancă și a împrumutat 93.000 de lei unei firme. La Senat a avut în 2023 un venit net lunar de aproape 7.800 lei net.
Tărteață are un copil și a fost asociată în firme cu un om de afaceri egiptean, Dahwa Youssef, reținut în 2016 de procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti într-un dosar de evaziune fiscală. În august 2020, Dahwa a fost condamnat pe fond la 13 ani de detenţie pentru evaziune fiscală de 2,7 milioane de euro. Acum, dosarul este în apel la Curtea de Apel Bucureşti şi are termen pe 27 iunie 2025.
În prezent, Tărteață este consilier în Comisia de Transport și Infrastructură din Senatul României. Tot funcții de consilieri parlamentari și ocupă Daria Elena Petrache și Cătălin Bogdan Frîncu, co-fondatorii Partidului Justiției Sociale.
Sursa ziare.com
Dictatura bugetarilor.