Parfum de toamnă peste tot… care emană discret emoție, stropește în jur cu lacrimi izvorâte dintr-un amestec de sentimente care au inundat suflețelul fiecărui pui de om – bucurie și teama de nou, dorul de părinții pe care încă-i strângeau puternic de mână, de brațele lor care-i înconjoară cu atâta dragoste, dar și curiozitate.
Lacrimi și același amestec interesant de sentimente s-au văzut și pe chipurile părinților. Fără excepție.
Și pentru mine a fost prima zi din multe altele în care am simțit până în cea mai ascunsă cămăruță din suflet cum puiul meu prinde aripi tot mai mari. M-am trezit mai dimineață decât de obicei, fără alarmă sau vreo treabă de făcut. Erau pregătite toate pentru prima zi de grădi.
Totuși… n-aveam somn și stare.
Al meu pui s-a trezit cu greu… dar mi-a spus de cum și-a deschis ochii: mama, eu sunt fetiță mare acum! Mi-au năpădit lacrimile, habar nu am de ce… Mai trecusem o dată printr-un moment de genul și atunci am plâns serios… Am crezut că a trecut. Baiu-i că unui părinte nu-i trece niciodată. Nici măcar la bătrânețe, asta am văzut-o la Mama…
Mi-am ascuns repede lacrimile că… deh… sunt om în toată firea și nu e cazul să provoc tantrumuri încă existente la 3 ani și un pic…
Pe drum, voia încă puțin în brațe și am profitat și eu, recunosc, să-i simt bătăile inimii accelerând pe măsură ce ne apropiam de grădi; să-i simt mirosul părului și al pielii, să mă hrănesc pentru orele în care nu va fi lângă mine. Ne-am apropiat de poarta grădiniței și s-a cerut jos… fetița mare și-a intrat în rol. Un zâmbet larg pe chipul ei, o emoție tradată de privire și de gesturile pe care le făcea când își întâlnea colegii. A uitat foarte repede de brațe, de mine, de tatăl ei, de jucăriile de acasă… Au avut grijă îngerii lor păzitori de la grădiniță să-i primească cu brațele deschise, cu dragoste și grijă ca pentru proprii lor copii.
Fricile părinților au dispărut repede dincolo de pereții sălilor de clase frumos gătite pentru Fluturași, Iepurași, Buburuze și toate celelalte grupe de copii. Azi, am pășit și noi, părinții, în lumea lor, o lume lipsită de griji, în care copiii noștri sunt stăpâni. Noi, simpli musafiri. M-a lăsat de mână, mi-a arătat dulapul, s-a echipat rapid și a plecat. Acolo, teritoriul meu s-a sfârșit, ghid era copilul meu.
”Am pășit în lumea copiilor. Acolo este culoare, zburdă imaginația, râde zgomotos viața, e cel mai frumos. Minnie si Mickey le-au urat bun venit copiilor și împreună am dat startul unui an școlar de poveste. Plecăm la drum cu încredere, optimism, curiozitate. Va fi un an școlar minunat! Se vede, nu?”
Atunci am realizat că da, puiul meu a prins aripi și nu am voie să le retez. Încet, încet, aripile cresc tot mai mari și pot doar să mulțumesc Lui Dumnezeu pentru asta. Oricât ne-am dori să ne păstrăm puii doar pentru noi, ei prind aripi mai puternice, mai frumoase. Cum și noi le-am prins cândva… Numai că am uitat cum a fost parfumul toamnei cândva… pentru părinții noștri…
La Grădinița 1 din Zalău, prima zi a anului școlar a fost de poveste; și pentru cei mici, dar mai ales pentru părinți. Vă suntem recunoscători pentru momentele pe care le dăruiți puilor noștri. Ei sunt fetițe și băieți mari acum. Noi, părinții, vă datorăm un Mulțumesc pentru modul în care contribuiți la dezvoltarea aripilor copiilor noștri.
Noi, câteodată, dăm în mintea lor și plângem lacrimi izvorâte din multă, multă dragoste cum n-am simțit vreodată. Uneori suntem cicălitori. Din grijă, poate. Sau poate e gelozie că-i împărțim cu altcineva preț de câteva ore pe zi?!
Pentru că ne iertați și ne acceptați așa cum suntem, pentru cum i-ați primit și îi modelați azi și în fiecare zi, vă mulțumim! La final, vom lăcrima împreună. Pentru fiecare sfârșit și fiecare nou început.