Christos a înviat, dragi cititori!

Creștinii au sărbătorit pentru a doua oară Sărbătoarea Învierii în pandemie. După o perioadă de grea încercare, în care mulți dintre noi am fost copleșiți de confuzie, de nesiguranță și de frică, ne-am bucurat văzând că sărbătoarea luminii a fost dincolo de orice împrejurări potrivnice, deasupra vremii și a vremurilor.

Oriunde e locuire de suflete și de când omul e om, bucuria revederii și a împărtășirii colective stă scrisă în legea firii și a împlinirii de sine. Trecând peste granița fricii și cu inimile încărcate de speranță și însetate după viață, oamenii au ieșit din făgașul lor în noaptea Învierii, încrezători, neșovăielnici, să primească lumina și să o împartă celorlalți. După atâta vreme de înstrăinare fizică, în care mulți copii nu și-au mai văzut părinții, mulți bunici nu și-au mai văzut nepoții, iată locul de întâlnire a fost biserica. Curțile lăcașurilor de cult și împrejurimile acestora au prins viață, lumânările s-au aprins una câte una strigând cerului după speranță și consolare, străzile orașului, care în alte nopți erau lipsite de vlagă, acum au răspândit vigoare și bucurie. Oamenii au știut să fie prudenți, să respecte regulile impuse de pandemie, dar între toate acestea, așa cum ar fi firesc, au știut să lase întâietate credinței și convingerii că Dumnezeu este deasupra a toate, chiar și deasupra acestui virus care este nimic înaintea absolutului.

Această noapte a biruit asupra naturii noastre umane și a semănat noi întinderi de speranță. Tainele sfinte ne-au învăluit și ne-am reamintit că existăm și că suntem creați unii pentru alții. Templul sfânt ne-a primit într-însul redându-ne identitatea, oferindu-ne chip, definiție și sens.

Să fim purtători ai acestei lumini și de acum încolo, să nu lăsăm paginile acestor experiențe să se învechească nerăsfoite. Dacă vom păstra vii in inima noastră aceste repere, vom înfrunta cu mult mai multă ușurință greul zilelor și vom fi mult mai fericiți.

Un gând de bine tuturor!