Un deputat canadian de origine romană ne promite investitori
Corneliu Chișu, fiul fostului prefect al județului Sălaj din perioada februarie 1946 – iulie 1947, Eugen Chișu, a făcut o vizită vineri la Zalău. Un prim popas a fost la Instituția Prefectului Județului Sălaj, unde a fost primit de prefectul Ionel Ciunt. Fiul fostului prefect de Sălaj este în prezent deputat în Parlamentul Canadei, de altfel singurul român din legislativul canadian, demnitate pe care o deține din anul 2011.
În cadrul acestei întâlniri, prefectul și deputatul au discutat despre situația economico-socială a județului Sălaj, dar și despre posibilitatea stabilirii unor parteneriate între mediul de afaceri din Sălaj și cel din Canada. Chișu i-a spus prefectului că la sfârșitul anului curent sau cel mai târziu la începutul anului următor intenționează să organizeze vizita în județul Sălaj a unui grup de oameni de afaceri din Canada, pentru a identifica potențiale domenii de investiții, ne-a transmis biroul de comunicare a Instituției Prefectului Județului Sălaj. stop_coloana De asemenea, deputatul canadian i-a împărtășit prefectului județului Sălaj din experiența acumulată în administrația și democrația din Canada.
Corneliu Chișu are 65 de ani și este de origine din Satu Mare. S-a stabilit în Canada în anul 1981. A absolvit Institutul Politehnic București în 1971, iar în perioada 1972 – 1976 a fost asistent la aceeași instituție. Căsătorit cu o italiancă, Corneliu Chișu părăsește România în 1976, stabilindu-se mai întâi în Italia, de unde a emigrat în Canada, în 1981, la Toronto.
