Un bărbat de 61 de ani, din satul Cliț – comuna Băbeni, a fost găsit decedat în pădure, moartea acestuia survenind în timp ce se afla la cules de ciuperci.

Bărbatul plecase în pădure duminică, 27 octombrie, și nu s-a întors acasă înainte de înnoptare. Familia a cerut sprijinul echipelor de salvare, bărbatul fiind găsit în cursul zilei de luni, fără urme de violență pe corp.

Potrivit IPJ Sălaj, bărbatul a fost găsit în pădurea din apropierea localității.

”Din cercetările efectuate s-a stabilit că, în cursul zilei de 27 octombrie a.c., acesta ar fi plecat în mod voluntar de la domiciliu, în pădurea din localitatea Cliț, pentru a culege ciuperci, însă nu a revenit la domiciliu. Din primele verificări efectuate a reieșit că acesta nu a fost victima vreunei infracțiuni. Cadavrul acestuia a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Sălaj, pentru efectuarea necropsiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care a survenit decesul bărbatului”, precizează IPJ Sălaj.