Vestea bună pentru agricultori este că nu vor mai avea parte de arşiţe pustiitoare, precipitaţiile vor fi normale, iar perspectiva pentru intervalul mai -august 2011 este cel puţin incurajaroare, susţin specialiştii Institului de agrometeorologie.
Mai 2011
Temperaturile medii lunare vor fi apropiate de valorile normale in majoritatea regiunilor ţării, cu excepţia zonelor sudice şi vestice, unde acestea vor fi mai mici decat in mod obişnuit. Cele mai mari valori de temperatură pot depăşi 30 de grade Celsius, iar cele mai mici se pot apropia de limita de ingheţ in depresiunile din nordul şi centrul ţării. Cantităţile de precipitaţii cor inregistra in general valori normale in aproape toată ţara.
Iunie 2011
Temperaturile medii lunare se pot situa peste valorile medii multianuale lunare in majoritatea regiunilor ţării. Cantităţile de precipitaţii se pot situa in limite normale, in cea mai mare parte a teritoriului, exceptand zonele sud-estice unde ascestea vor fi sub normele climatologice.
Iulie 2011
Regimul termic al aerului va prezenta in general valori mai ridicate decat in mod normal in cea mai mare parte a zonelor. cantităţile de precipitaţii se vor situa in limitele apropiate de normele climatologice lunare in zonele centrale şi nordice, iar in restul teritoriului acestea vor putea prezenta o tendinţă spre deficit.
August 2011
Regimul termic al aerului va fi normal in majoritatea regiunilor, iar in sud-estul ţării vor fi posibile valori peste normele climatologice lunare. Cantităţile de precipitaţii se pot situa sub normele climatologice lunare in cea mai mare parte a teritoriului. Porumbul va avea parte de umiditate normală cel puţin in lunile mai şi iunie.