Propunerile UDMR la revizuirea Constitutiei includ utilizarea limbii maghiare ca „limba regionala” in judetele in care populatia etniei depaseste 20 la suta

Uniunea Democrata a Maghiarilor din Romania (UDMR) propune la revizuirea Constitutiei folosirea limbii maghiare ca „limba regionala” in zonele in care aceasta are o pondere semnificativa si asigurarea reprezentarii proportionale a minoritatilor nationale in conducerea institutiilor statului, reiese din proiectul propus de UDMR inaintat Comisiei de Revizuire a Constitutiei.
Presedintele executiv al UDMR Salaj, Szilagyi Robert, a explicat ieri pentru Graiul Salajului ca initiativa de introducere a limbii maghiare ca limba folosita in institutii in zonele in care populatia maghiara este reprezentata printr-un procent consistent nu are nimic in comun cu subiectul regionalizarii
„Chestiunea aceasta tine strict de procedura de revizuire a Constitutiei, iar introducerea limbii maghiare este unul din amendamentele pe care ni le-am propus”, subliniaza Szilagyi Robert. Propunerea noastra vizeaza zonele cu populatie maghiara in care si in prezent este utilizata inscriptionarea bilingva conform prevederilor legale in vi-goare si se refera la acele judete in care populatia maghiara este reprezentata printr-un procent mai mare de douazeci la suta, respectiv, Salaj (20 la suta), Bihor (30 la suta), Satu Mare (40 la suta), Covasna, Harghita si Mures (peste 50 la suta).
„In zonele unde o minoritate nationala are o pondere semnificativa, limba acestei minoritati se va considera limba regionala. Conditiile utilizarii unei limbi regionale se vor reglementa prin lege organica. Alta propunere este introducerea obligatiei autoritatilor de a consulta organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale inainte de luarea unor decizii care le privesc, respectiv abtinerii statului de a lua masuri care, modificand proportiile populatiei din arii locuite de persoane aparti-nand minoritatilor nationale, ar putea avea drept consecinta pierderea drepturilor si libertatilor in principiile inscrise in Conventia cadru pentru protectia minoritatilor nationale si Carta Europeana a Limbilor Regionale sau Minoritare”, se arata in propunerea UDMR.
UDMR va sustine la dezbaterile privind revizuirea Constitutiei eliminarea caracte-rului national al statului si definirea Romaniei ca „stat suveran si independent, unitar si indivizibil”, care „are ca fundament solidaritatea cetatenilor sai”, asa cum reiese din textul Constitutiei. Alte propuneri ale Uniunii vizeaza „recunoaste-rea minoritatilor nationale istorice ca factori constitutivi ai statului”.
De asemenea, UDMR propune alegerea presedintelui Romaniei de catre Parlament si departajarea clara a modalitatilor de alegere si a competentelor celor doua camere ale Parlamentului. UDMR mai sustine eliminarea posibilitatii angajarii raspunderii Guvernului pentru un proiect de lege si eliminarea posibilitatii Guvernului de a emite ordonante de urgenta.
Uniunea mai propune in revizuirea Constitutiei des-fiintarea totala sau partiala a institutiei prefectului si restrangerea atributiilor acestuia la controlul legalitatii actelor adoptate de autoritatile pu-blice locale. Propunerile au fost prezentate de grupul parlamentar al UDMR Comisiei comune a Camerei Deputatilor si Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constitutiei.