Un altfel de turism. Un turism adresat, in primul rand, salajenilor, adaptat la nevoile si posibilitatile lor. Un turism prin care destinatii importante din Europa, si nu numai, sa fie accesibile tuturor. Asta si-a propus sa ofere salajenilor, inca de la infiintarea sa in 2006, agentia de turism Gamma Tour.
Patru capitale europene, vizitate cu 150 de euro
„Am deschis agentia in primul rand pentru a organiza excursii cu plecare din Zalau, cu ghid din Zalau, cu toata logistica necesara asigurata de aici, de pe plan local”, ne-a declarat initiatorul si sufletul acestei agentii, Gabriel Farnas. Destinatiile propuse de agentie salajenilor pentru astfel de excursii acopera aproape toate colturile Europei, totul fiind – potrivit lui Gabriel Farnas, la cele mai mici preturi de pe piata.
O excursie de trei zile la Praga – destinatie ce s-a dovedit a fi cea mai de succes printre salajeni – costa doar 150 de euro, suma ce acopera transportul cu microbuzul sau autocarul, cazare (doua nopti) la hoteluri de trei sau patru stele, cu mic dejun inclus, precum si turul (cu ghid asigurat de agentie) a patru capitale europene: Budapesta, Bratislava, Praga si Viena.
„Desi putem sa asiguram transportul si cu avionul sau autocarul, noi preferam varianta microbuzelor, pentru ca acestea au regim de autoturism (8+1 locuri) si ni se permite, astfel, sa intram cu turistii pana in imediata apropiere a obiectivelor pe care dorim sa le vizitam. In Milano, spre exemplu, intram cu microbuzul pana langa dom, pe cand cu autocarul ar trebui sa parcurgem pe jos o distanta destul de mare”, ne-a explicat reprezentantul Gamma Tour.
Sejururi in strainatate la pret de tour-operator
Excursiile organizate de agentie nu sunt singurele servicii turistice oferite de Gamma Tour. „Oferim clientilor nostri toate tipurile de servicii, de la bilete de avion pe orice linie, pana la sejururi in orice colt al lumii, cuprinse in promotiile partenerilor agentiei” a precizat Gabriel Farnas, subliniind ca preturile sunt de tour-operator, adica sunt aceleasi ca la Cluj sau ca in orice alt oras.
Litoralul bulgaresc, preferat de zalauani
Reprezentantul Gamma Tour a indicat drept destinatie preferata de turistii zalauani litoralul bulgaresc. „Anul trecut am avut 40 de turisti pentru Bulgaria in tot sezonul. Acum, avem deja vandute peste 100 de pachete si suntem abia la mijlocul sezonului”. Farnas ne-a indicat si motivul acestei orientari a zalauanilor spre litoralul vecin: „Un sejur cu sapte nopti de cazare la hotel de patru stele, cu servicii all inclusive, costa 220 de euro de persoana, cu gratuitate la cazare si masa pentru copiii de pana la 12 ani. La acelasi pret, la Mamaia primesti cazare la hotel de trei stele, cu mic dejun inclus”.
Turist prin Europa
Articole
15 ianuarie – Ziua Culturii Naționale și 175 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu
Azi, 15 ianuarie, se împlinesc 175 de ani de la nașterea celui mai mare poet român, Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850-15 iunie 1889). Începând din 2011, tot în 15 ianuarie este sărbătorită și Ziua Culturii Naționale. Este o sărbătoare care are loc anual și promovează cultura, arta și efortul academic, prin activități specifice. Cunoscut ca „Luceafărul poeziei românești”, Mihai Eminescu debutează în 12 ianuarie 1866, cu poezia „La mormântul lui Aron Pumnul”, apărută în broșura „Lăcrămioarele învățăceilor…
Mai mult...Sfântul Ioan Colibașul și prioritățile greșite ale vieții noastre
Sfântul Ioan Colibașul, adică ”cel care a trăit într-o colibă” sau ”Ioan cel sărac pentru Christos”, a fost un sfânt ascet care a trăit în secolul V. El este amintit atât în calendarul ortodox, cât și în cel greco-catolic, în fiecare an la data de 15 ianuarie. Ioan a trăit în vremea împăratului bizantin Leon I Tracul (457-474). El provenea dintr-o familie nobilă din Constantinopol, iar tatăl lui era general în armata bizantină. Ioan a beneficiat de…
Mai mult...