La finele săptămânii trecute, a fost desemnat câștigătorul licitației pentru construcția tronsonului Boița-Avrig-Mârșa, parte din autostrada Sibiu -Făgăraș.
Constructorul turc Makyol are la dispoziție 48 de luni, din care12 luni proiectare și 36 de luni execuție, pentru finalizarea celor 14,25 kilometri ai acestui tronson.
Contractul, în valoare de 1,899 miliarde de lei, fără TVA, este finanțat prin Programul Transport 2021 – 2027. Pe acest tronson vor fi construite inclusiv 6 viaducte și 17 poduri, printre care și un viaduct în lungime de 911 metri.
Semnarea propriu zisă a contractului va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații și după soluționarea contestaților ori plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire.
Până în acest moment s-au mai semnat contractele pentru proiectarea și execuția tronsoanelor 3 și 4 ale autostrăzii Sibiu – Făgăraș (68,04 km), finanțate tot prin prin Programul Transport 2021 – 2027. E vorba despre tronsonul Arpașu de Jos – Sâmbăta de Sus, lung de 17,61 km, contract semnat tot cu Makyol, și despre tronsonul Sâmăbta de Sus (DJ 105B) – Făgăraș (16,26 kilometri) și drum de legătură cu DN1 (5,6 km), contract semnat, de asemenea, cu firme turcești, de această dată asocierea Makyol – Yapi Merkezi.
În perioada imediat următoare va fi desemnat si câștigătorul contractului pentru proiectarea și execuția lucrărilor de construcție a tronsonului Avrig – Mârșa (DJ105G) – Arpașu de Jos (DN1), în lungime de 19,92 kilometri