Lucrările la podul rutier peste care se va putea ajunge din DN 1H (între Jibou și Var) în satul Turbuța, comuna Surduc, au avansat dar nu vor fi gata în această toamnă, așa cum estimau reprezentanții administrației locale în primăvără.

Până în acest moment, au fost montați toți pilonii podului și cele două intrări și se lucrează la structura de rezistență. Investiția se derulează prin Programul Național de Dezvoltare Locală, suma contractată cu Ministerul Dezvoltării fiind de 13,79 de milioane de lei, bani cu sprijinul cărora localnicii din Turbuța ar urma, la finalizarea lucrărilor, să scape de izolarea în care au trait dintotdeauna.

Finanțarea pentru proiectul mult așteptat de localnicii satului Turbuța a fost obținută la începutul anului 2018, iar contractul de execuție a lucrărilor a fost semnat în luna august 2018 cu o firmă de construcții din Satu Mare. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis abia în luna iunie 2019, iar câteva zile mai târziu au demarat lucrările. Termenul de finalizare a investiției prevăzut în contract este de 36 de luni de la începerea efectivă a lucrărilor – luna iunie a anului 2022.

Conform proiectului, podul va avea 183 de metri lungime, fiind prevăzută o singură bandă pentru circulația rutieră (pe modelul podurilor de la Someș Guruslău – comuna Năpradea și Lozna); vor exista două rampe de acces și cinci piloni cu înălțimea maximă de șapte metri (cel din mijloc).

Lucrările la pod, norocul oamenilor

La demararea lucrărilor la podul peste Someș, executantul lucrării a avut nevoie de o cale de acces pentru utilaje și pe malul drept al Someșului, astfel că soluția găsită a fost construirea unui pod provizoriu din tuburi și piatră.

În acest fel, odată cu utilajele și muncitorii, și localnicii au putut ajunge cu mașinile în sat, după ce ani în șir au traversat pietonal Someșul pe pasarela metalică sau cu bacul. După cum am relatat de-a lungul anilor în paginile Graiul Sălajului, nici cu bacul nu se putea ajunge oricând la Turbuța, fiind considerat unul dintre cele mai izolate sate sălăjene, din cauza lipsei accesului rutier. Anul trecut, și podul provizoriu s-a deteriorat, dar a fost refăcut și acum există acces auto în sat.

Cele mai dificile situații le-au îndurat de-a lungul vremii oamenii care aveau nevoie de ambulanță. Problematice au fost și incidentele la care a fost nevoie de intervenția pompierilor. “Dacă vine ambulanța, se parchează aici langă punte și noi aducem bolnavul pe brațe. Dacă e incendiu, încercăm să trecem mașina de pompieri cu podul plutitor, dacă nu, asta e. Să ne ferească Dumnezeu”, ne spunea un sătean în cadrul unui reportaj realizat anii trecuți.

Satul Turbuța se numără printre cele mai frumoase sate sălăjene, fiind situat pe malul drept al Someșului, la poalele Piscului Ronei. Prima atestare documentară a localității datează din anul 1387, când satul apare sub numele de “villa olachalis Torbicza”, iar acum mai viețuiesc aici aproximativ 300 de suflete. Biserica de lemn ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, datând de la 1800 și fiind înscrisă în lista monumentelor istorice, reprezintă una dintre atracțiile satului, pe lângă peisajele naturale oferite de natura darnică.