In politica (aproape) nimic nu este intamplator, chiar si schimbul de “daruri”intre presedinti sunt niste mesaje non-verbale. Stim ca lui Trump, presedintele Romaniei i-a oferit un stilou (probabil cu penita de aur chinezeasca ca pe vremuri), cine stie o aluzie la semnarea contractului dintre ExonMobill si Statul Roman pentru exploaterea gazelor din Marea Neagra, cine va castiga mai mult din afacerea asta nu e greu de intuit. In schimb, presedintele nostru care mai vrea un mandat la Cotroceni s-a ales cu o sapca alba, probabil o sa o poarte in campania electorala din toamna, cu un mesaj care poate fi interpretat in multe feluri “Make Romania great again”, adica sa faca Romania mare incaodata. Insa, ultima data cand Romania a fost mare si din punct de vedere economic si din punct de vedere teritorial a fost in perioada interbelica si chiar perioada celui de al doilea razboi mondial, care pana la urma ne-a costat si teritorii, dar si multe vietii omenesti. Atunci ca si astazi am primit din partea unor mari puteri occidentale garantii ca nu vom fi lasati singuri nici in fata pericolului nazist si nici in fata pericolului bolsevic, sau mai nou al “pericolul” rusesc. Istoria o stim “grosso modo” adica sumar, dar in detalii prea putin si din pacate nici nu ne prea intereseaza, iar vorba Ecclesiasticul “ce a fost, o sa mai fie”sau mai laic spus “Cine nu invata din istorie risca sa o repete”. stop_coloana “Make America Great Again” a fost fraza de campanie folosita de Ronald Reagan, pe care ulterior Donald Trump si-a insusit-o, iar acum in SUA este perceputa de catre unii ca o declaratie a mandriei patriotica, iar de altii ca un simbol al rasismului. In ce priveste sapca cert este ca a devenit un simbol politic foarte puternic in America, iar nu de putine ori cei care o poarta risca sa fie agresati nu doar verbal, ci si fizic. Culoarea sepci pe care i-a dat-o Trump lui Iohannis nu este rosie precum steagul confederal sub care au fost oprimati sclavi din America sau rosu ca cel al bolsevicilor, care ne-au ocupat tara in 1944, este alba ca si steagul capitularii, adica a cedarii gazelor naturale din Marea Neagra in schimbul protectiei impotriva rusilor, dar acesta interpretare este doar un punct de vedere. Am vrea sa stim si punctul dvs. de vedere referitor la acest gest al lui Trump de a oferi o sapca cu un mesaj electoral unui presedinte care se pregateste de noi alegeri prezidentiale?
Trump s-a ales cu gazele si Iohannis cu sapca
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...