Tratamente stomatologice gratuite, inclusiv sigilare dentară, pentru copiii din Zalău

Copiii din Zalău pot beneficia de tratamente stomatologice gratuite, prin intermediul cabinetelor școlare.
Trei astfel de cabinete medicale dentare, dotate cu aparatură medicală performantă și cu materiale sanitare, funcționează în municipiu, la acestea fiind arondate toate unitățile de învățământ din oraș.
În cadrul acestor cabinete se efectuează în mod curent servicii de profilaxie orodentară, tratamente curative simple, extracții dinți de lapte, drenajul dinților cangrenoși, iar în situațiile în care este necesară efectuarea radiografiilor dentare, acestea pot fi decontate din bugetul local.
Totodată, în cadrul acestor cabinete se realizează și sigilări dentare, în cazul elevilor care corespund din punct de vedere al vârstei pentru această procedură.
Sigilarea dinților este un proces de prevenire a cariilor și se aplică în mod special copiilor. Prin această procedură, dinții posteriori sunt acoperiți cu compozite fluide care-i vor proteja de atacul carios, deoarece sigilantul lucrează ca un scut protector.
În general, această metodă se aplică pe măselele definitive, apărute între 6 și12 ani, iar aplicarea este ușoară, fără durere, și eficientizează realizarea unui periaj dentar corect, având un rol protector în lupta cu bacteriile din cavitatea orală. Potrivit medicilor dentiști, sigilarea dinților permanenți la copii reduce riscul apariției cariilor cu 80%.
Serviciul este gratuit, iar persoanele interesate trebuie să se adreseze cabinetelor medicale școlare. Acestea funcționează în incinta Școlii Gimnaziale ,,Iuliu Maniu” și a Liceului Sportiv ,,Avram Iancu”, urmând ca în perioada imediat următoare să fie funcțional și cel din cadrul Liceului Tehnologic „Voievodul Gelu”. Programul acestora este de luni până vineri, în intervalul orar 07.00-14.00.