martie 26, 2025

Doi artiști sălăjeni își expun lucrările la Budapesta

lucacel ungaria

Doi artiști vizuali cu origini sălăjene, Flavius Lucăcel și Szatmári J Ottó , își unesc creativitatea, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Budapesta și al lui Bogdán Farkas, în expoziția PIXEL MANUAL.

Vernisajul va avea loc în data de 3 aprilie, ora 18.00, la sediul ICR Budapesta.

„Proiectul expoziţional sondează un mic segment al creativităţii şi manualităţii populare româneşti. Undeva pe suprafeţe sau în adâncul obiectelor rămân mereu urmele măiestriei noastre. Conţinutul acestor obiecte cuprinde splendoarea şi simplitatea. Acele mâini delicate ce au bătut în pânză, forme şi culori diverse, delimitări cioplite în lemn, spaţii de vieţuire, toate aceste «construcţii» au străbătut  un drum lung. Eu le proiectez acum într-o lume dominată de tehnologie, abstractă pentru ele, dar plină de înțelesuri şi conţinut”, spune Flavius Lucăcel, despre expoziția de la Budapesta.

Flavius Lucăcel, artist vizual și dramaturg, este membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Asociației Scriitorilor din Județul Sălaj. Cea ma recentă carte a sa – „Vecinii” – a apărut la Editura Caiete Silvane, în 2024.

„În luna iunie, în satul Doba din județul Sălaj, și cu sprijinul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, timp de trei săptămâni am pictat «Judecata de Apoi» într-o biserică reformată care este condamnată la demolare. În biserica veche de aproape 200 de ani, pe lângă tema de bază a prelucrărilor dupa Michelangelo, doresc o reflecție asupra efemerului, a vieții trecătoare, a situației umane. Deși facem lucrurile în viață după cea mai mare știință, iscusință, cu sacrificii, cu dăruință… toate au un sfârșit. Pe planul spiritului, memoriei toate rămân vii, întipărite, nemuritoare se poate spune în acest plan al spiritului, sufletului, al amintirilor”, spune Szatmári J Ottó.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *