Transurbis cumpara sapte autobuze

imagine-articol0_52522

 

Societatea de transport in comun, SC Transurbis isi va reinnoi parcul auto cu sapte autobuze. Transurbis organizeaza saptamana viitoare, miercuri 12 octombrie, licitatie pentru achizitionarea de sapte autobuze, din care doua vor fi articulate. 

Managerul Dan Ruzici ne-a spus ca prin cumpararea celor doua autobuze articulate, mai cunoscute in oras de pe vremuri drept autobuzele acordeon, se vor scoate din uz autobuzele vechi care au peste 20 de ani vechime.
Dan Ruzici spune ca aceasta licitatie este ultima din acest an a SC Transurbis pentru achizitionarea de autobuze.
Anul acesta, Transurbis a mai montat trei automate de cumparat bilete in statiile de autobuz, dar a montat in 20 de autobuze si aparatura pentru internet, calatorii beneficiind de internet wirless gratuit.
Transurbis are la ora actuala 42 de autobuze si zece microbuze, care au o capacitatev totala de 3.452 de pasageri.
Din numarul total de autovehicule ale Transurbis, 73 la suta au o vechime mai mare de zece ani.

Zalauanii circula din ce in ce mai putin cu autobuzul

Primaria Zalau a analizat în Strategia de Dezvoltare a orasului starea transportului public, de care este responsabil Transurbis, si este de parere ca Transurbis are un serviciu de calitate medie.
„Calitatea transportului public în comun poate fi considerata având un nivel mediu. Câteva dintre deficientele constatate include viteza scazuta, de 20 kilometri stop_coloana pe ora la deplasarea în trafic; dotari precare ale mijloacelor de transport în comun; uzura tehnica si morala a flotei, care contribuie la poluarea mediului înconjurator”, spune Primaria Zalau.
Numarul de bilete pe care Transurbis l-a vândut anul trecut a scazut considerabil fata de anul 2012, semn ca populatia Zalaului renunta sa mai circule cu mijloacele de transport în comun.
În 2012, Transurbis a vândut 477.352 de bilete, în timp ce în 2015 Transurbis a vândut cu aproximativ 70.000 de bilete mai putin. Anul trecut au fost vândute doar 412.500 de bilete. Din vânzarea de bilete de anul trecut, Transurbis a încasat suma de 1.650.000 de lei (370.700 de euro). Comparativ, în 2012 s-a încasat doar din vânzarea de bilete suma de 1.909.408 lei (429.000 euro).
A scazut si numarul de abonamente pentru cursele Transurbis. Daca în 2012 Transurbis a vândut 30.119 abonamente, în 2015 cifra a ajuns la 28.333 de abonamente.