Presedintele Traian Basescu a promulgat modificarea Legii refe- rendumului, pe care o considera „catastrofala” pentru Romania. Administratia Prezidentiala a publicat sambata seara, la ora 23.56, un comunicat in care anunta promul-garea. Traian Basescu declara saptamana trecuta ca va semna legea referendumului in data de 14 decembrie, la ora 23.59, in conditiile in care a primit motivarea Curtii Constitutionale la sesizarea sa impotriva modificarilor in 5 decembrie dimineata, astfel ca va astepta cele zece zile legale. Curtea Constitutionala a respins, in 14 noiembrie, cu majoritate de voturi, sesizarea presedintelui Traian Basescu in cazul legii referendumului, care prevede reducerea cvorumului de participare la 30 la suta. Motivarea deciziei CC a fost publicata, in 4 decembrie, in Monitorul Oficial, iar presedintele a avut termen 10 zile pentru a promulga actul normativ. Curtea Constitutionala constata, in decizia prin care a stabilit constitutionalitatea reducerii cvorumului la referendum, ca presedintele Traian Basescu a formulat critici deja examinate de judecatori, CC reiterand ca stabilirea prezentei minime la referendum este atributul legiuitorului. Modificarea Legii referendumului prin care se reduce la 30 la suta pragul la refe-rendum este constitutionala in masura in care nu se aplica referendumurilor organizate in decurs de un an de la data intrarii in vigoare a legii, a decis, in 26 iunie, Curtea Con-stitutionala.
Presedintele Basescu a argumentat impotriva modificarii Legii referendumului, aratand ca in prezent presedintele este ales cu 50 la suta plus unul din electori, iar daca legea intra in vigoare, ar putea fi demis cu 30 la suta.