Tovărășia nemulțumiților

Ziua bună, dragi cititori!

”Cea mai mare tovărășie din lume este tovărășia nemulțumiților”, spunea un înțelept.  Să nu facem parte din ea. Nu pentru că ar trebui să le luăm pe toate bune și, pornind de la acest optimism naiv, să concluzionăm că nimeni nu duce lipsă de nimic și că totul e bine.

Dar, de ce să le aflăm pe toate rele? Asta e mania multora dintre noi: suntem ca bătrânii ostași ai lui Napoleon. Totuși, bravura acestor ostași le scuza toanele. Cel puțin, aceia nu voiau ca arătarea nemulțumirii lor să fie o acțiune de rezistență. Mormăiau, dar mergeau mereu înainte. Noi astăzi suntem ”murmurători”, dar nu cutezăm să facem ceva concret, mai ales în schimbarea noastră personală, de unde începe totul.

Acest obicei negativ al nemulțumirii are consecințe devastatoare asupra interiorului nostru. El se strecoară ca un cal troian în conștiință, devenind ferment al resentimentelor, al frustrărilor și al dorințelor de a arunca toată vina pe oamenii din jur.

Cu plângerile nu facem nimic astăzi și nu ajungem la nimic, mai mult, ne pierdem curajul personal și cădem în sfera cea mai de jos a relațiilor umane: depresii, alcool, droguri…

Omul de acțiune, în schimb, este omul care nu ascunde cusururile vieții, dar știe să-i descopere frumusețile. Știe să întrevadă sensul în toate împrejurările și să se ancoreze în Dumnezeu.

Opusul nemulțumirii este mulțumirea și este atributul oamenilor de fier. ”Am învățat să fiu mulțumit în orice împrejurare m-aș afla, scria apostolul Pavel, acest colos uman care a descifrat rosturile lumii. Știu ce înseamnă să fii sărac și știu ce înseamnă să ai din belșug. Am învățat secretul de a fi mulțumit în orice situație. Pot totul în Christos Cel care ma întărește”.

Dragilor, să fim ca acel soldat care, lovit de obuz, își duse numaidecât batista la gură.

”Ești rănit la gură?”

”Nu, dar ca sa nu strig: aș speria pe camarazi!”

Vă invit la reflecție!

(Pr. Raul Plus, Înfruntă viața)