Fostul episcop reformat de Piatra Craiului, Laszlo Tokes, a sărit iar peste cal. Zilele trecute agita spiritele in Ardeal prin declaraţii pe tema autonomiei teritoriale pe criterii etnice pentru maghiari. Altfel spus, Lazlo Tokeş pescuieşte in ape tulburi, mai bine zis braconează. Dar să vedem cine i-a tulburat apele, cine i-a creat condiţii propice pentru a lansa un astfel de mesaj, intr-un moment de slăbiciune a statului roman, cand ţara noastră este lovită de cea mai profundă criză economică şi socială din ultimii 20 de ani, iar actualul regim de la Bucureşti (Băsescu-Boc) este foarte contestat pe plan intern şi destul de izolat pe plan extern. Nimeni altcineva decat UDMR, formaţiune politică aflată la guvernare. Recenta declaraţie a lui Laszlo Tokes privind autonomia teritorială a judeţelor Satu Mare şi Bihor vine in sprijinul propunerii legislative a UDMR pri-vind reorganizarea teritorial-administrativă a Romaniei, care prevede constituirea unei regiuni din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş şi a unei regiuni din judeţele Satu Mare, Bihor şi Sălaj. Trist este că pro-iectul UDMR a trecut prin adoptare tacită de Senat, cu sprijinul PDL şi se află acum pe agenda Camerei Deputaţilor. Stiind cine dă apă la moara lui Tokes ar trebui să ne lepădăm de puii de năparcă pe care i-am alăptat la san. Acum pană nu-i prea tarziu.
Tokes a sărit iar calul
Articole
Toți elevii vor avea acces la programele Cercetașilor României – Protocol cu Ministerul Educației
Ministerul Educaţiei a semnat un protocol de colaborare cu Organizaţia Naţională Cercetaşii României (ONCR), a anunțat ministrul Ligia Deca. Această inițiativă își propune să ofere elevilor acces mai facil la activități și programe oferite de Organizație, menite să completeze educația formală și să promoveze un stil de viață activ, sănătos și responsabil față de mediu. „Am semnat protocolul de colaborare cu Organizaţia Naţională Cercetaşii României (ONCR). Sprijinim, astfel creşterea participării tinerilor în programele oferite de ONCR, complementare…
Mai mult...Scrisoare de mulțumire pentru toate educatoarele
Pregătirea unei serbări de Crăciun cu preșcolari – un efort nevăzut, dar de neprețuit În tradiția nescrisă a învățământului preșcolar, apropierea sărbătorilor de iarnă este marcată prin minunata Serbare de Crăciun susținută de cei mici.În spatele unei serbări de Crăciun reușite, în care cei mici strălucesc pe scenă, cu costume impecabile, poezii învățate și colinde cântate cu emoție, se află o muncă susținută și dedicată a educatoarelor. Deși acest efort este de multe ori invizibil, rezultatele sunt…
Mai mult...