Fanfara „Promenada” işi incheie stagiunea de spectacole in aer liber, din acest an, printr-un concert care va avea loc duminică, 10 octombrie, de la ora 16. Timp de o oră şi jumătate, iubitorii muzicii de gen, prezenţi in Piaţa 1 Decembrie 1918, vor putea asculta repertoriul celor 17 membri ai ansamblului, foşti militari, profesori de muzică, elevi şi studenţi. Infiinţată in anul 2005, Fanfara „Promenada”, a Primăriei Municipiului Zalău, şi-a completat an de an repertoriul, astfel că astăzi, acesta conţine pe langă muzică clasică, a unor compozitori consacraţi, muzică de promenadă – marş, polka, valsuri, şi folclor naţional. Activitatea ansamblului continuă şi in afara stagiunii, membrii acestuia urmand să participe la evenimente festive dedicate Zilei Armatei sau Zilei Naţionale a Romaniei.
Fanfara ”Promenada” ia o mică pauză
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...