Invierea unui tanar – la poarta cetatii Nain – este una din cele trei invieri din morti savarsite de Mantuitorul, despre care ne marturisesc Sf. Evanghelii, alaturi de cea a fiicei lui Iair si a lui Lazar. Relatarea Sf.Luca e foarte scurta – cuprinsa doar in sase versete – 11-16 din capitolul 7. La poarta cetatii Nain, Iisus insotit de ucenici, intalneste un grup de oameni in doliu, ce conducea pe ultimul drum un tanar. Mama acestuia, o femeie vaduva, era coplesita de durere, pierzandu-si acum si copilul-unicul copil, singura nadejde, lumina ochilor si mangaierea batranetelor ei. De aceea Sf. Luca nu se multumeste sa prezinte o mare minune si concluzia care decurge din ea in ce priveste identitatea lui Iisus. El ne spune despre Domnul ceva mai mult: anume, ni-L arata plin de o nemarginita mila fata de suferinta omeneasca. De data aceasta, mila Sa se indreapta spre mama celui mort. Faptul ca era vorba de o femeie vaduva, ca mortul fusese singurul ei copil si ca aceasta mama ramasa singura pe lume, tocmai isi ducea copilul preaiubit spre mormant, iata atatea circumstante care faceau imprejurarea mai emotionanata, si pe aceasta mama mai vrednica de plans. Chiar si locuitorii acestei cetati erau patrunsi de o mare compasiune pentru nemangaiata mama si participau in numar foarte mare la inmormantarea tanarului. Domnul nu poate trece nepasator pe langa o astfel de negraita durere, exprimata in plansul disperat al mamei. Cineva spunea ca „plansul este vocea unei inimi zdrobite de durere”. Evanghelistul zice ca „vazand-o Domnul, I s-a facut mila de ea si i-a zis: „Nu plange”. Desigur ca si numai acest cuvant, rostit cu cea mai mare mila de Iisus, a avut puterea sa astampere durerea ei de negrait. Dar Domnul nu mangaie si nu ajuta niciodata numai pe jumatate. si in acest caz, harul Sau este deplin. Numai atingandu-se de sicriu si numai printr-un cuvant, Domnul il invie pe mort si-l reda mamei sale. Ne putem inchipui cat de mare a fost bucuria acelei mame cand si-a primit inapoi copilul inviat si cat de adanc si de nesters i-a fost simtamantul de recunostinta pentru dumnezeiescul ei Binefacator! Am putea zabovi mai mult asupra minunii in sine si asupra impactului pe care l-a avut asupra celor ce au fost de fata, dar si a celor care au auzit povestindu-se despre ea. Credem insa ca este mai potrivit sa ne oprim asupra semnificatiei simbolice a unora dintre elementele istorisirii. Caci in cuvantul lui Iisus: „Tinere, tie-ti zic: Scoala-te!” trebuie sa vedem o chemare si o porunca adresata tuturor tinerilor morti sufleteste. O, cat de multi tineri sunt astazi aflati pe calea mortii! E atat de sfasietor dramatismul mortii in pacat al unui tanar. O, aceasta multime imensa de tineri care n-au auzit si nu vor sa auda de Hristos, care umplu pana la refuz caile mortii! Ei, chipurile „isi traiesc viata!”, caci asa ii inseala iadul si-i face sa numeasca” viata” calea insasi a mortii! O, cat de puternic trebuie sa rasune acum chemarea la viata a lui Hristos! Cu cata staruinta si neodihna suntem datori sa strigam aceasta chemare in urechile tuturor! si cu ce lacrimi, cu ce durere trebuie sa ne rugam Domnului sa vina in Nainul lumii noastre, pentru ca mila si puterea Sa dumnezeiasca sa savarsasca minunea trezirii la viata a tinerimii noastre!

Post Views: 50