La data de 6 august 2019, Ministerul de Finante a publicat un proiect de ordin de modificare a Codului fiscal. In ce priveste cotributiile sociale se aduc urmatoarele propuneri :
Includerea in baza de calcul al contributiilor sociale obligatorii (CAS, CASS si CAM), a biletelor de valoare sub forma tichetelor cadou acordate potrivit legii, in cazul persoanelor fizice care realizeaza venituri din salarii sau asimilate salariilor, pentru alte situatii decat cele cu ocazia Pastelui, zilei de 1 iunie, Craciunului si a sarbatorilor similare ale altor culte religioase, precum si cele oferite salariatelor cu ocazia zilei de 8 martie.
Se doreste mentinerea regimului de exceptare de la plata contributiilor sociale numai pentru tichetele cadou acordate de angajator/platitor cu ocazia Pastelui, zilei de 1 iunie, Craciunului si a sarbatorilor similare ale altor culte religioase, precum si cele oferite salariatelor cu ocazia zilei de 8 martie, in limita plafonului de 150 lei/eveniment/persoana.
Se propune corelarea textului prevederilor referitoare la contributiile sociale obligatorii datorate de persoanele fizice care realizeaza venituri din salarii si asimilate salariilor de la angajatori care desfasoara activitati in sectorul constructiilor, cu cele de la Titlul IV- Impozitul pe venit, cu privire la eliminarea sintagmei "contract individual de munca", ca urmare a modificarilor aduse prin OUG nr. 43/2019.
Modul de tratare a acestor probleme in prezent:
Tichete cadou:
Prevederile actuale referitoare la veniturile din salarii si asimilate salariilor stabilesc ca nu se cuprind in baza de calcul al contributiilor sociale obligatorii, veniturile reprezentand biletele de valoare sub forma tichetelor cadou acordate potrivit legii in cazul persoanelor fizice care realizeaza venituri din salarii sau asimilate salariilor, in alte situatii decat cele cu ocazia Pastelui, zilei de 1 iunie, Craciunului si a sarbatorilor similare ale altor culte religioase, precum si cadourile, inclusiv tichetele cadou, oferite salariatelor cu ocazia zilei de 8 martie, in masura in care valoarea acestora pentru fiecare persoana in parte, cu fiecare ocazie din cele de mai sus, nu depaseste 150 lei.
Constructii:
Conform prevederilor actuale referitoare la facilitatile fiscale de care beneficiaza persoanele fizice care realizeaza venituri din salarii si asimilate salariilor de la angajatori care desfasoara activitati in sectorul constructiilor, astfel cum au fost modificate si completate prin OUG nr. 43/2019 pentru modificarea si completarea unor acte normative care privesc stabilirea unor masuri in domeniul investitiilor, in cazul contributiilor sociale este prevazuta conditia ca veniturile sa fie realizate in baza contractelor individuale de munca, in timp ce in cazul impozitului pe venit, aceasta conditie a fost eliminata.