Pensionarii de peste 75 de ani, cu venituri de până în 704 lei pe lună, vor primi tichete de masă.

 

Guvernul a adoptat în ședința de joi, 16 iulie, un proiect de Ordonanţă de Urgenţă privind acordarea de tichete de masă pentru persoanele în vârstă, cu posibilităţi financiare reduse. Valoarea tichetelor este de 180 lei pe lună.

La nivel naţional, aproximativ trei sute de mii de persoane vor beneficia de acest sprijin, a precizat ministrul Fondurilor Europene, Ioan Boloş. Programul va fi finanţat din fonduri europene, iar ministrul a anunţat că încearcă să negocieze cu Comisia Europană scăderea vârstei beneficiarilor.

“Condiţia este impusă prin Programul Operaţional şi Fondul european de susţinere a persoanelor dezavantajate. Noi încercăm, prin negocierea cu Comisia, ca această măsură să continue şi în perioada următoare de programare, iar dacă fondurile reuşim să le negociem şi să le suplimentăm vom propune împreună cu Ministerul Muncii scăderea vârstei, astfel încât să avem în vedere cât mai mulţi beneficiari”, a declarat Ioan Boloș.

In Sălaj sunt peste 12.000 de beneficiari ai pensiei minime, în valoare de 704 lei pe lună.

Pensia medie în sectorul de stat la nivelul judeţului Salaj este de 1.285 lei, în timp ce cuantumul pensiei medii în sectorul agricol este de 570 lei.