O nouă ediție a Porților Deschise la Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj s-a încheiat cu succes. Mii de copii de grădiniță și elevi au ajuns în curtea IPJ Sălaj unde, ca la fiecare ediție, au fost întâmpinați cu bomboane, baloane și zâmbete din partea personalului angrenat în activitate, demonstrându-le că polițiștii sunt, în fapt, prietenii lor. Nicidecum Bau-bau.
Chiotele de bucurie și entuziasmul copiilor au însuflețit cu energie bună locul în care, de regulă, se resimte adrenalina intervențiilor sau stresul soluționării diverselor cazuri. Copiii, dar și adulții care-i însoțeau, s-au bucurat de experiențele cu echipamente speciale de intervenție, au testat armament, trusa de criminalistică, au lăsat chiar și amprente, s-au uitat la Patrula Cățelușilor și au învățat reguli de circulație, au cunoscut echipa empatică a Poliției Animalelor și s-au făcut mii de fotografii pentru amintirea acestor clipe.
Dar, ca la fiecare ediție, agentul THOR a fost ”alesul”. Și pentru că a simțit ”importanța” acordată de copii, șmecherul de Thor, echipat corespunzător, îi lătra în semn de mulțumire și îi privea cu atâta dragoste necondiționată pe prietenii lui încât a ”mișcat” inimile tuturor adulților. Cu cât primea atenție, Thor mai cerea, iar copiii erau curioși să afle ce face zi de zi agentul patruped, în timp ce-l priveau cu atâta admirație.
De ziua lor, polițiștii sălăjeni și-au prezentat activităţile pe care le desfăşoară zi de zi şi dotările de care dispun în executarea misiunilor, în cadrul atelierelor pregătite – laboratorul de siguranță rutieră și autoturismele de serviciu din dotarea polițiștilor rutieri, prevenirea criminalității prin jocuri și concursuri dedicate copiilor, legitimații de „Polițist pentru o zi”, insigne, autocolante pentru cei mici de la Biroul pentru Siguranță Școlară, expoziţie cu armamentul şi tehnica din dotare, standuri de documentare – informare în cadrul cărora au fost distribuite pliante, broşuri şi alte materiale cu conţinut educativ – preventiv, autoturismul din dotarea polițiștilor Biroului pentru Protecția Animalelor și, senzația, luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale și câinii de serviciu.