Parcam pe unde ne taie capul, pe trotuare, in curbe cu vizibilitate redusa, in fata intrarilor in scarile de bloc sau institutii publice. Si spectacolul incepe. Cu monologuri si trairi intense. Claxoane, injuraturi sonore si citite pe buze, nervi intinsi la maxim. Ba te mai trezesti si ca-ti bate unu la usa de te-ntreaba daca nu cumva masina din fata ghenei nu-i a ta, ca au baietii de la AVE un interes si nu pot oamenii sa-si faca treaba. Apoi vin doi gelati cu pantofii lustruiti, cu paltoane, cu fulare de matase la gat si cu zambetul pe buze sa-si traga masinile de lux din fata gunoiului. Apoi personajele interactioneaza. Urmeaza textul, un schimb de replici taioase, reprosuri, scuze, pasi grabiti, toate amestecate de nu mai intelegi nimic. Unu-i incruntat, altul zambeste tamp in continuare. Iar dupa ce ai pierdut aproximativ 30 de minute cu asteptaul, explicatiile sunt de prisos, nu? In fine, actul se incheie. Fiecare pleaca la alt spectacol.
In alta parte, alta scena. Un cetatean sta cu canapeaua in mijlocul drumului, pentru ca la intrarea in bloc un individ si-a parcat masina, doar ca sa mearga pina in fata sa-si ia tigari. Si daca tot si-a luat tigari, de ce sa nu mearga sa bea si o cafea, ca tot e dimineata. In tot acest timp, omul cu canapeaua asteapta cuminte in frig, linga… gabarit sa-si traga smecherul masina. Apoi iar monolog, citeve replici scurte cu figuratia, cativa vecini aflati in trecere, cand dupa colt isi face aparitia partenerul de scena. Dialogul se muta intr-un registru mai grav. Iar reprosuri, iar scuze, iar pasi grabiti. Conflictul se stinge si de data asta fara stringeri de mina, fara pupaturi, fara urari, fara… pompieri. Se stinge pur si simplu.
Imi place la teatru in Zalau, mai ales ca reprezentatiile sunt gratis. Am o problema, insa, cand ma gasesc fara sa vreau in distributie si trebuie sa am toate trairile personajului. Si de regula sunt in pielea fraierului.

Post Views: 71