Salajenii sunt invitati la un Targusor De Martisor, eveniment organizat de asociatia RO 100 Zalau la atelierul One One Knit din Bradet, deasupra la magazinul Codiflor.
"Miercuri, 26 februarie, de la 17.00 la 20.00, va asteptam la Targusorul nostru de design local, editia de Martisor!
Veti putea achizitiona, in schimbul unor donatii, martisoare lucrate manual in cadrul sezatorilor caritabile ale RO100 Zalau.
Banii vor fi folositi pentru proiectele sociale si de educatie alternativa, pe care le desfasuram de 2 ani pentru copiii de la noi din comunitate!
Veti putea sta de povesti cu doamnele care vin miercurea, voluntar, in sezatoare si veti afla povestea fiecarui martisor in parte.
Noi dam ceaiul de plante cu miere cu ghimbir si turta dulce. Voi haideti cu bucurie!
Martisorul este obiceiul romanesc de primavara intrat in patrimoniul cultural al umanitatii (UNESCO)!
Cumparati martisoare de la artizani locali sau lucrate manual, din materiale naturale, in cadrul unor proiecte sociale! Nu mai cumparati martisoare din plastic! Multumim", transmit reprezentantii RO 100 Zalau.