Tânăr din Satu Mare, găsit de poliţişti cu un ITP falsificat
Un bărbat în vârstă de 27 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat în trafic, pe raza localității Sărmășag, conducând un autoturism care nu avea drept de circulație. Mai mult, acesta a încercat să mascheze expirarea Inspecției Tehnice Periodice (ITP) printr-o metodă ingenioasă, dar ilegală.
Luni, 23 martie, în jurul orei 15:30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru un control de rutină un autoturism care circula pe străzile din Sărmășag. La volan a fost identificat un tânăr de 27 de ani, domiciliat în comuna Bogdand, județul Satu Mare.
În urma verificărilor în baza de date, agenții au constatat rapid că mașina avea înmatricularea suspendată încă din data de 8 februarie, zi în care expirase valabilitatea ITP-ului.
Sperând că va scăpa de sancțiuni, bărbatul a prezentat certificatul de înmatriculare, însă polițiștii au observat nereguli la rubrica destinată inspecției tehnice. Conform anchetatorilor, documentul prezenta modificări vizibile ale datei de expirare, iar peste noua dată fusese aplicat un autocolant transparent, asemănător celor folosite în stațiile autorizate ITP, pentru a oferi documentului un aspect autentic.
„În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție.
