Daca la nivelul conducerii Partidului National Liberal se vorbeste de o noua suspendare a presedintelui Traian Basescu, deputatul salajean, Mirel Talos, nu priveste cu ochi buni aceasta suspendare, pe care o considera o greseala politica. Vicepresedintele PNL, Varujan Vosganian, a lansat din nou tema suspendarii presedintelui, sustinand ca de data aceasta Traian Basescu nu ar mai avea nicio sansa. Parlamentarul penelist, Mirel Talos, sustine ca nu este de acord cu o eventuala suspendare a presedintelui Traian Basescu, deoarece „acesta a fost votat de catre romani, are un mandat legal, si daca prima suspendare a fost o greseala politica, asa ar fi si acum”. Din partea PDL, presedintele organizatiei salajene, Lucian Bode considera ca „trebuie sa fii inconstient din punct de vedere politic sa suprapui o criza economica peste una politica”.