Problemele financiare ii fac pe romani sa se considere saraci. Un recent studiu al Comisiei Europene facut la nivelul uniunii arata ca 90 la suta dintre romani considera ca saracia este larg raspandita in tara. O patrime dintre cei care au participat la eurobarometru au declarat ca isi platesc cu greu facturile lunare, raspunsurile romanilor venind intr-un context de criza economica, guverna-mentala si campanie prezidentiala. Insa ce inseamna pentru romani a fi sarac? Grija zilei de maine, ce vor pune pe masa la cina, prea multe rate la banca?
Multe persoane sunt de parere ca in afara de faptul ca cei aflati la conducerea tarii pot fi apostrofati la orice colt de strada si de faptul ca rromii pot merge in tari straine la cersit, inainte era mai bine. Acum e un haos. Oamenii se indatoreaza la banci mai mult decat ii tine punga pentru a-si cumpara o locuinta ori pentru o masina luxoasa, ca asa e romanul, cu limuzina in fata portii si cu bani putini pentru combustibil si facturi. Asa ajung sa traiasca de pe o zi pe alta, sperand ca vor avea parte de o minune care sa-i scoata la liman.
Criza actuala doar a intensificat o problema deja existenta in Romania. Saracia a fost evidentiata de-a lungul anilor, insa acum multi au recurs la gesturi extreme pentru ca nu mai rezistau. Degeaba ni se spune ca se maresc salariile sau pensiile pentru ca o data cu ele s-au scumpit si alimentele, iar facturile sunt mai „groase”. Si ce ar putea face actualii candidati la sefia statului pentru a ne oferi un trai mai bun? Subiectul ar putea fi o tema de casa pentru ei. Deocamdata trimit medi-camente pensionarilor prin posta in timp ce multi oameni scrasnesc din dinti de saracie. Si ne spun sa-i mai votam o data sa ne dea gogosi cu E-uri si coloranti dupa preferinte: portocalii, rosii, albastrii etc.