Ziua bună, dragi cititori!

Un om se pierduse în deșert. Terminându-și merindele și apa, se târa cu greu pe nisipurile arzătoare. Deodată, văzu înaintea lui un pâlc de palmieri și auzi un clipocit ca de izvor. Încă mai descurajat, se gândi: ”Acesta este un miraj. Fantezia îmi aduce înaintea ochilor dorințele cele mai adânci din subconștientul meu. În realitate, nu este absolut nimic din toate acestea”.

Deznădăjduind, aiurind, se lăsă să cadă inert la pământ. După puțină vreme îl găsiră doi beduini. Sărmanul om murise.

Înțelegi ceva din asta? Întreabă cel dintâi. Așa aproape de oază, la doi pași de apă și cu curmalele aproape la gură…cum e cu putință? Clătinând din cap, celălalt zise:

  • Era un om modern.

Știința modernă, cu toate cuceririle sale reale, nu a putut rezolva nimic din marile probleme ale naturii și destinului uman, dimpotrivă, a agravat criza până în limitele apocalipsului.” (Ernest Bernea)

Omul modern, puternic și stăpân a devenit un univers închis, sustras ordinii divine, ne dezvăluie Ernest Bernea în ”Criza lumii moderne”. El și-a găsit în știință calea fericirii depline, iar, prin evoluția tehnicii, mijlocul cuceririi universale. Descătușat de doctrina creștină și de orice filosofie ”obscură sau retrogradă”, el a căutat în știință secretul existenței. Astfel, știința, lipsită de acest orizont spiritual, neștiind cui servește, a devenit fadă și cinică și a anihilat spiritul uman. Ea a mers până în inima omului, modificându-i deprinderile și aspirațiile supreme. Sub steagul unei false cunoașteri, Dumnezeu a fost transformat într-o proiecție psihologică a unei dorințe, un suport imaginar care servește drept scut în momentele grele ale vieții. Înlăturând religia, știința a devenit religie.

Știința devine mare și binefăcătoare atâta timp cât sprijină strădania omului în împlinirea destinului său spiritual. În caz contrar, îi servește la autoditrugere.

Vă invit la o reflecție!(Ernest Bernea, Criza lumii moderne)