La intalnirea de la sfarsitul saptamanii trecute a directorului executiv al Centrului Judetean APIA, Virgil Turcas, cu reprezentantii presei locale a fost prezentat stadiul platilor din fonduri europene si de la bugetul national, dar si informatii din activitatea curenta a centrului. Mare valva face autorizarea la plata in avans a subventiilor pe suprafata pe anul 2011, mai concret cei 42 de euro la hectar. Decat nimic e bine si atat, dar e un motiv de mandrie pentru guvernanti sa se bata cu pumnul in piept ca sprijina agricultura. Numai ca cei 42 de euro provin din fonduri europene, pentru ca despre banii pentru platile nationale nimeni nu sufla o vorbulita. In campania din acest an, la centrele APIA din Salaj au fost depuse 24.690 de cereri unice de plata pe suprafata, suprafata solicitata fiind de 130.304 hectare. Pana vineri, la nivelul judetului Salaj au fost autorizati la plata in avans 18.000 de fermieri. Aceste plati se efectueaza pana la data de 30 noiembrie 2011, dupa care incep platile integrale, daca vor fi bani.
Platile aferente campaniei 2010 au inceput sa se miste si ele, in special cele pe cap de animal. Daca n-ar fi mancat animalele pana vor veni banii de anul trecut de mult timp ar fi fost moarte. Asadar s-au incheiat verificarile administrative privind cererile de plata in sectorul zootehnic, speciile ovine/caprine, respectiv bovine. Salajenii, crescatori de ovine au depus 833 de cereri, cei de capre 92 de cereri, iar cei de bovine 4505 cereri. La ovine zice-se ca suma ce se aloca pe cap de animal ar fi de 44 de lei, ca anul trecut. La bovine se zvoneste ca subventia pe cap de animal va fi de 450 de lei, suma care-i nemultumeste pe crescatorii de vaci.
In ceea ce priveste ajutorul de stat pentru motorina utilizata in agricultura, in aceasta perioada au fost preluate cererile afe-rente trimestrului III, in numar de 126. Si agricultura ecpologica este sprijinita. 212 cereri au fost depuse pentru sectorul vegetal, pentru sectorul animalier 8 cereri, pentru un efectiv de 1.444 de capete, iar in domeniul apicol s-au depus tot 8 cereri pentru 484 de familii de albine. In ceea ce priveste platile privind bunastarea la animale, pentru confortul guitatorilor au fost depuse 14 cereri, iar pentru cel al cotcodacitoarelor 7 cereri. Din cele spuse de directorul Turcas reiese ca in Salaj rata de absorbtie a fondurilor europene prin APIA este de 99,9 la suta.
Subventiile pentru agricultura: restante mari, avansuri mici
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...