Guvernul României a adoptat Ordonanța pentru implementarea celei de-a patra ediții a programului Start-up Nation. Cursurile de pregătire antreprenorială sunt obligatorii
Guvernul României a aprobat, la finele săptămânii trecute, Ordonanța pentru aprobarea și implementarea programului Start-up Nation, cu un buget de 446 de milioane de euro, finanțat de această dată din bani europeni.
Programul, ajuns la cea de-a patra ediție, este coordonat de Ministerul Economiei Antreprenoriatului și Turismului.
În acest an, valoarea sumei maxime care poate fi acordată crește de la 200 de mii la 250 de mii de lei. Tot ca o noutate, cursurile de pregătire antreprenorială devin o condiție de eligibilitate. Viitorii antreprenori trebuie să aibă minimum doi angajați.
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a explicat că programul are două componente majore. “Unu – pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul tinerilor până la 30 de ani cu finanțare de 300 de milioane de euro. Şi a doua componentă este pentru grupurile țintă până în 35 de ani, în care este o țintă și pe minoritatea romă. De aceea, tot acest program are întâi o parte de educație financiară, de formare profesională, de cursuri de formare. Vom avea o platformă pe care se vor înscrie companiile și firmele de formare profesională acreditate, astfel încât să putem avea acces la cât mai multe persoane, în special din grupurile țintă. Îmi doresc să avem şi module online pentru a putea să ajungem și la cei din diaspora, astfel încât toți cei care doresc să devină antreprenori în România, să poată folosi și această oportunitate. După ce parcurg această etapă, vor putea să depună proiectele, și elementul de noutate de anul acesta este faptul că alocația financiară nerambursabilă va fi de 250.000 lei, în loc de 200.000 lei, așa cum ne-am obișnuit până acum”, a explicat ministrul.
Cursurile de formare profesională vor începe, cel mai probabil, în cursul lunii septembrie, iar proiectele vor putea fi depuse în octombrie.
Potrivit ministrului Economiei, edițiile anterioare ale programului s-au dovedit a fi un succes.
“Am făcut indicatorii de performanță pentru prima și a doua ediție din Start Up Nation, care au deja perioada de monitorizare încheiată, la a treia ediție suntem în curs de efectuare a plăților. La prima ediție, cifrele sunt extraordinar de bune, din punctul meu de vedere. Am avut investiții 1.320.000.000 lei, din care 420 de milioane au fost fonduri europene, 900 de milioane din bugetul de stat. S-au creat 7.150 de întreprinderi și în cinci ani de zile sunt active 6.534 de întreprinderi, adică 91,39%. Am integrat trei baze de date, de la Ministerul Muncii, de la Finanțe și de la Registrul Comerțului ca să vedem exact activitatea acestor companii. Sunt astăzi 12.603 locuri de muncă care au fost create prin acest program și, foarte important, avem o rentabilitate de 151%, ceea ce înseamnă că prin taxele și impozitele plătite de către aceste companii, într-un scenariu minimal, cu 1% impozit pe cifra de afaceri și în ipoteza salariului minim pe economie, deja au fost colectate peste 460.000 lei impozite și taxe. (…) Pentru ediția a doua, din cea din 2018, sunt 8.000. La început au fost 8.092 de întreprinderi, astăzi sunt în funcțiune 7.848, adică 96,99% dintre ele. Au fost create, 31.478 de locuri de muncă, sunt active astăzi în toate aceste companii, o rentabilitate de 112%, adică au fost încasați în trei ani de zile din taxe și impozite 1.770.000.000, cu o investiție de 1.000.573.000 inițial”, a explicat ministrul.