iulie 16, 2025
2f425362bc7cb78b2e0636d03688eb11 (1)

Ziua bună, dragi cititori!

Pe vremea când se dădeau mari bătălii navale, iar marile corăbii cu pânze sub pavilion englez, francez sau spaniol brăzdau largul mărilor pentru a-și împărți bogățiile Lumii celei Noi, a fost odată un mare amiral care câștiga bătălie după bătălie. Indiferent de greutăți, indiferent de vreme, el nu pierdea nici o luptă. Dușmanii lui și-ar fi dorit foarte mult să afle secretul. Dar nici măcar marinarii de pe corabia lui nu reușiseră vreodată să-și dea seama care anume era acesta. Doar subordonații lui cei mai apropiați au observat un fapt foarte straniu: înainte de fiecare bătălie, înainte de fiecare hotărâre importantă, înainte de fiecare moment decisiv pentru victorie, bătrânul amiral își scotea din buzunar un carnețel și-l consulta cu foarte mare atenție. Apoi, pe un ton sigur, fără nici o șovăire, dădea instrucțiunile de urmat. În ciuda curiozității care-i rodea, nici unul dintre oamenii săi nu reușise să pună mâna până atunci pe misteriosul carnețel. Și totuși, într-o zi, pentru că nimeni nu scapă de asta, în toiul unei bătălii pe punctul de a fi câștigată, bătrânul amiral a fost lovit de un glonț care începuse să-i pecetluiască soarta. Desigur, cu toții au sărit imediat pe carnețel, chiar înainte de a-i da îngrijiri amiralului, dar deschizându-l au dat doar peste niște pagini albe… până în clipa în care le-au căzut sub ochi aceste cuvinte simple: „babord=stânga; tribord=dreapta”.

Într-o zi, un faimos filosof bine cunoscut pentru limbajul său obscur a întrebat-o pe o bătrânică pe unde să ajungă într-un loc. Aceasta i-a răspuns: ”N-o să puteți să vă dați seama.” La care el insistă. ”Degeaba, tot n-o să puteți să vă dați seama.” El insistă și mai tare. ”Chiar n-o să puteți să vă dați seama: trebuie să mergeți tot înainte!”

Dragi cititiori, omul de astăzi a devenit o ființă atât de complexă, încât, împovărat cu atâtea elemente secundare și-a pierdut traiectoria. Cu cât și-a creat mai multe nevoi, cu atât a devenit mai complicat și mai aplecat înspre o lume a decorativului și a inutilului. Omul simplu va trăi mereu viața din plin, devenind cu ușurință prieten intim al profunzimilor existențiale. Simplitatea, starea originară a firii, este singura care poate păstra vie legătura cu Dumnezeu, de aceea Evanghelia este prin excelență cartea simplității și a permanenței.

De ce ne complicăm astăzi viețile atât de mult? Răspunsurile sunt simple, înaintea noastră…

Vă invit la reflecție!

(Pierre Trevet, Pildele unui preot de la țară)